Varșovia cere din nou reparaţii din partea Germaniei la 85 de ani de la invadarea Poloniei. ”Iertarea e una, pagubele sunt alta”

Data actualizării: Data publicării:
Andrzej Duda, președintele Poloniei. Foto: Profimedia Images
Andrzej Duda, președintele Poloniei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele polonez Andrzej Duda, care a susţinut un discurs duminică la cea de a 85-a comemorare a invadării Poloniei de Germania, a cerut din nou compensaţii din partea Germaniei pentru pagubele suferite în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. "Iertarea şi recunoaşterea vinei sunt una, reparaţiile pentru pagube sunt alta", a spus Duda în micul oraş polonez Wielun, care la momentul respectiv se afla în apropierea frontierei germano-poloneze. "Iar chestiunea nu a fost încă rezolvată", a spus el.

Invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939 este considerată începutul celui de Al Doilea Război Mondial. Deşi prima bătălie este considerată cea de la Westerplatte, Wielun a fost bombardat de aviaţia germană înainte, un atac soldat cu circa 1.200 de morţi în rândul civililor, amintește agenția de presă germană dpa, preluată de Agerpres.

Retorică antigermană mai veche

Duda provine din rândurile partidului conservator Lege şi justiţie (PiS), care a condus Polonia între 2015 şi 2023. În această perioadă a deteriorat grav relaţiile cu Berlinul prin retorica sa antigermană şi a solicitat reparaţii totale de 1,3 trilioane de euro.

Totuşi, nici pentru pentru actualul guvern de centru-dreapta al premierului Donald Tusk, care conduce ţara din decembrie, chestiunea reparaţiilor din Al Doilea Război Mondial nu este una la care să se fi renunţat definitiv.

La consultările guvernamentale germano-polone de la începutul lui iulie, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit despre ajutor pentru victimele ocupaţiei germane în Polonia, deşi nu a furnizat cifre concrete.

Între timp, Tusk a reamintit evenimentele de la Westerplatte, din apropiere de Gdansk, în primele ore ale zilei de 1 septembrie 1939, când nava militară germană SMS Schleswig-Holstein a ajuns la Danzig.

Nava germană a început să tragă asupra unui depozit de muniţie al armatei poloneze la ora locală 04.45.

Astăzi, războiul vine din est, a spus Tusk, referindu-se la războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

"Astăzi nu spunem: niciodată război. Astăzi trebuie să spunem: niciodată iarăşi singuri. Niciodată în istorie Polonia nu mai trebuie să reziste singură agresiunii unuia sau altuia dintre vecinii săi", a spus Tusk.

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a subliniat, într-o postare pe X, reconcilierea dintre Germania şi Polonia în ultimele decenii. "Este responsabilitatea şi datoria noastră să ne trăim prietenia în inima Europei datorită conştientizării trecutului nostru", a scris ea.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...