Viktor Orban: Pentru noi e mai bine în UE

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban rade
Premierul Ungariei, Viktor Orban, susține că țării sale îi este mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană, în percepţia Ungariei, este formată din naţiuni suverane, dar unele state membre încearcă să transfere mai multe puteri Bruxellesului şi să consolideze instituţiile UE, a spus premierul ungar Viktor Orban. Acesta a declarat, referindu-se la Brexit, că Ungariei îi este "mai bine în UE", potrivit Agerpres.

"Noi, în Ungaria, spunem că nu poţi fi un bun european decât dacă eşti un bun ungur", a declarat Orban, adăugând că, pe baza experienţei lor istorice, ungurii privesc cu preocupare tendinţele de "centralism".

"Nu vrem să renunţăm din nou la suveranitatea şi statul de drept dobândite de Europa centrală şi de est acum 31 de ani", a afirmat premierul ungar.

Întrebat de ce Ungaria nu urmează exemplul Marii Britanii şi iese din UE, Viktor Orban a răspuns: "Pentru noi e mai bine în UE", calificând Brexitul drept "o greşeală gravă care ar fi trebuit împiedicată".

Pentru Ungaria este important să facă parte dintr-o alianţă care conferă securitate, a explicat el.

Potrivit acestuia, Budapesta susţine pe deplin valorile consemnate în Articolul 2 al Tratatului de la Lisabona şi care sunt înscrise şi în legea fundamentală a ţării.

Întrebat în legătură cu preocupările exprimate faţă de situaţia statului de drept în ţara sa, Orban a declarat că le consideră "absurde", adăugând că "niciodată nu au fost avansate criterii clare şi obiective pentru a justifica aceste alegaţii nefondate".

Prim-ministrul Ungariei a menţionat, referitor la presa din ţara sa, că există "analize obiective care arată că publicaţiile foarte critice la adresa guvernului au o cotă de piaţă cu mult peste 50%".

Citește și: Ungaria vrea să sancționeze companiile de social-media pentru că „limitează vizibilitatea opiniilor creștine”

Despre imigrație: "Ungaria trebuie să ajute persoanele în dificultate, nu să importe probleme"

În ceea ce priveşte dezbaterile legale din UE privind distribuirea de solicitanţi de azil în Ungaria, Orban a amintit că politica de bază a ţării sale este că se opune imigraţiei ilegale.

Șeful guvernului de la Budapesta a explicat că se opune oricărei politici care le dă celor în dificultate impresia că imigraţia în Europa este singura soluţie, întrucât le deschide o cale plină de riscuri potenţial letale.

Ungaria respectă regula înscrisă în tratatele internaţionale care spune că persoanele care îşi abandonează patria dintr-un motiv întemeiat au dreptul să fie primite într-o ţară sigură, dar nu există nicio lege internaţională care să le permită acestora să aleagă o astfel de ţară, a argumentat premierul ungar.

El a reiterat că poziţia Ungariei este că trebuie să ajute persoanele în dificultate, în loc să "importe probleme" şi de aceea a şi fost înfiinţată organizaţia de asistenţă Hungary Helps.

Orban a vorbit şi de necesitatea lansării unui "fel de Plan Marshall" pentru ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, de unde provin un mare număr de migranţi.

Potrivit premierului ungar, abordarea UE faţă de solicitanţii de azil depăşeşte drepturile prevăzute în tratatele internaţionale şi din nefericire s-a transformat într-o "piatră de încercare politică", toţi cei care nu sunt de acord cu ea "devenind imediat o oaie neagră".

Ungaria este o ţară "foarte diversă" din punct de vedere cultural şi religios, în care cei de diferite religii şi viziuni asupra lumii trăiesc în armonie, "dar trebuie să fim foarte atenţi la tot ce vine din exterior pentru că suntem o ţară mică", a conchis el.

Viktor Orban a remarcat totodată în interviul acordat publicaţiei germane că în timpul crizei refugiaţilor din 2015 a devenit clar că "politicienii germani cred într-o Europă post-creştină şi post-naţională", abordare pe care ungurii nu o împărtăşesc, dar "trebuie să fim toleranţi unii faţă de ceilalţi şi să acceptăm că, deşi gândim diferit, putem fi prieteni".

Citește și: Guvernul ungar obligă o editură să anunțe că o carte de basme conține „comportamente nepotrivite cu rolurile tradiționale de gen”

El a calificat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, drept "o femeie puternică şi care merită respect pentru că, deşi poartă două cruci, ale politicii germane şi europene, reuşeşte să păstreze direcţia".

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Volodimir Zelenski. Preşedintele Ucrainei şi soţia, vizită importantă la Bucureşti pentru...
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
Val de automedicație cu antiparazitare după o apariție online a actorului Mel Gibson. Oncologii: „Nu există...
Newsweek
Parlamentarii iau pensie specială de 6.269 lei. Primarii, pe lista de așteptare pentru pensii de 18.000 lei
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Patru greșeli frecvente când călătorești cu animalul de companie. Una dintre ele te poate costa o amendă...
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...