Un panou de avertizare apărut în Norvegia stârnește nedumerire: „Nu urinați în direcția Rusiei”

Data publicării:
panou improzivat pe malul norvegian al unui rau care avertizează in engleză că este interzisă urinarea in directia rusiei
„Nu urinați în direcția Rusiei” avertizează panoul apărut pe malul norvegian al râului de la granița celor două țări Foto: Barents Observer

De partea norvegiană a frontierei cu Rusia a apărut un panou care stârnește nedumerire: cetățenii sunt avertizați că nu au voie să urineze în direcția țării vecine. Cel care îndrăznește să facă un asemenea gest riscă o amendă usturătoare, de 3.000 de coroane (aproximativ 300 de euro).

Panoul improvizat este înfipt pe malul unui râu care separă Norvegia de Rusia. „Nu faceți pipi în direcția Rusiei” este mesajul scris în limba engleză pe panoul amplasat chiar lângă un semn oficial ce informează că zona respectivă este supravegheată video de polițiștii de frontieră norvegieni.

Foarte popular printre turiști, care vin aici să-și facă selfie-uri, locul se află pe malul norvegian al râului Jakobselva (Voriema), iar teritoriul rus poate fi văzut cu ușurință la mică distanță. Granița trece chiar pe la mijlocul râului, iar când nivelul apei scade, de la mal până la granița oficială rămân doar câțiva metri.

„Semnul a fost pus probabil acolo de niște oameni bine intenționați, pentru a-i avertiza pe cei care trec prin zonă în privința unui comportament potențial ofensator”, a comentat comisarul Jens-Arne Hoilund, de la Poliția norvegiană de Frontieră.  „Urinatul în natură nu este neapărat jignitor, dar depinde cum interpretezi. Aici, intră sub incidența legii care interzice comportamentul ofensator la graniță”, a explicat Jens-Arne Hoilund.

Într-adevăr, o lege norvegiană din 1950 prevede, printre altele, că este interzis „comportamentul provocator la frontieră față de statul vecin sau față de autoritățile acestuia”.

Jens-Arne Hoilund recunoaște însă că autoritățile ruse nu s-au plâns niciodată că s-ar fi simțit ofensate de un comportament ca cel în privința căruia avertizează panoul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Portalul „The Barents Observer” remintește însă că patru persoane au fost reținute de polițiștii de frontieră norvegieni în urmă cu câțiva ani după ce au aruncat cu pietre în direcția Rusiei, iar iarna trecută o femeie a fost amendată cu 8.000 de coroane (aproximativ 770 de euro), după ce a fost filmată de o cameră de luat vederi în timp ce, urcată pe o grămadă de pietre, și-a pus mâna stângă pe celălalt mal. „Poate vi se pare dur, dar noi aplicăm regulile de la frontieră fără ezitare”, a declarat Jens-Arne Hoilund.

Norvegia are în grijă frontiera nordică a NATO cu Rusia, care se întinde pe o distanță 197,7 kilometri, în zona arctică. Cele două țări au avut în general relații bune, dar acestea au devenit tensionate după ce Rusia a invadat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”