Un post TV din Gaza, afiliat Jihadului Islamic, susține că 5 jurnaliști de-ai săi au fost uciși într-un atac israelian

Data publicării:
profimedia-0950155118
Foto: Profimedia Images

Un canal palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi că cinci dintre jurnaliştii săi au fost ucişi într-un atac israelian în centrul Fâşiei Gaza în zori, în timp ce armata israeliană a afirmat că a vizat o celulă a grupării armate, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Într-un comunicat, postul local de televiziune Al-Quds Today a declarat că deplânge pierderea a „cinci jurnalişti martiri, Faisal Abu Al-Qumsan, Ayman Al-Jadi, Ibrahim Al-Sheikh Khalil, Fadi Hassouna şi Mohammed Al-Lada'a, care au fost ucişi într-un atac sionist vizând un vehicul de difuzare exterior”.

Potrivit mass-media, angajaţii săi au fost ucişi în tabăra de refugiaţi palestinieni Nousseirat „în timp ce îşi îndeplineau îndatoririle jurnalistice şi umanitare”.

Moartea acestor jurnalişti este, potrivit canalului, „încă una dintr-o serie de crime comise de ocupaţia (israeliană) împotriva jurnaliştilor palestinieni”.

Martori oculari au declarat că o rachetă trasă de un avion israelian a lovit vehiculul jurnaliştilor, parcat în faţa spitalului Al-Awda din tabăra Nusseirat, ucigându-i pe cei cinci angajaţi şi incendiind vehiculul.

La rândul său, armata israeliană a precizat pe Telegram că a efectuat „un atac precis asupra unui vehicul care avea la bord o celulă teroristă a Jihadului Islamic în zona Nusseirat”.

Forţele israeliene susţin că „înainte de lovitură, au fost luate mai multe măsuri pentru a reduce riscul de a afecta civilii, inclusiv utilizarea de muniţii precise şi supravegherea aeriană”.

Săptămâna trecută, Uniunea Jurnaliştilor Palestinieni a anunţat într-un comunicat de presă că „numărul jurnaliştilor martirizaţi în Palestina depăşeşte 190, iar peste 4.000 de jurnalişti au fost răniţi, la care se adaugă distrugerea instituţiilor, a echipamentelor jurnaliştilor şi a locuinţelor acestora” de la începutul războiului.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliatul său Jihadul Islamic luptă împotriva trupelor israeliene, care au lansat o ofensivă aeriană şi apoi terestră în Fâşia Gaza, ca răspuns la atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...