Un tribunal din Bosnia şi Herţegovina a emis prima dată în istoria ţării un verdict pentru discriminare anti-LGBT+

Data publicării:
drapelul comunitatii lgbt
Foto: GettyImages

Un tribunal bosniac a emis pentru prima dată în istoria ţării un verdict pentru discriminare împotriva unei deputate care a îndemnat la „izolarea” membrilor comunităţii LGBT+, a anunţat luni ONG-ul care a depus plângerea, informează AFP.

Acesta este primul verdict pronunţat pentru discriminare contra persoanelor LGBT+ după adoptarea unei legislaţii în materie în 2009.

Cuvintele incriminate fuseseră pronunţate de Samra Cosovic Hajdarevic, fostă deputată a parlamentului din cantonul Sarajevo, în aprilie 2019, după anunţarea primului Marş Pride organizat în capitala bosniacă în septembrie acelaşi an.

Într-un mesaj postat pe Facebook, ea scrisese: „Doresc ca aceste persoane să fie izolate şi ţinute cât mai departe posibil de copiii noştri şi de societate. Ca ele să se ducă în altă parte şi să-şi facă un oraş, o ţară, legi şi drepturi pe care nimeni să nu le conteste (acolo). Însă aici, NU!”.

Urmărită în justiţie de Sarajevo Open Centre (SOC), organizaţie de apărare a drepturilor femeilor şi comunităţii LGBT+, Cosic Hajdarevic fusese condamnată în primă instanţă în 2022 de un tribunal municipal din Sarajevo, notează AFP, citată de Agerpres.

Deputată a SDA, principala formaţiune bosniacă (musulmană) a ţării, Cosic Hajdarevic înaintase apel la un tribunal cantonal.

„Prin această decizie, tribunalul cantonal a confirmat pe deplin verdictul tribunalului de primă instanţă, subliniind că declaraţia făcută de acuzată (...) constituia un discurs al urii (...), o hărţuire şi o incitare la discriminare”, a declarat într-un comunicat Dzenana Hadziomerovic, avocată a organizaţiei SOC. „Acest verdict reprezintă un progres important în apărarea drepturilor omului”, a adăugat ea.

Acuzata va trebui să publice verdictul în două cotidiene şi să plătească cheltuielile procesului, a precizat SOC pentru AFP.

După acest prim Marş Pride, care se derulase sub o importantă protecţie poliţistă, următoarele au fost organizate în fiecare an şi nu mai sunt considerate evenimente de mare risc.

Cu toate acestea, pe planul drepturilor persoanelor LGBT+, au fost realizate puţine progrese.

Anul 2024 a fost marcat „de o ostilitate socială continuă (şi) politici regresive” la adresa comunităţii şi, „în pofida unor progrese în dialogul public şi a unei oarece deschideri instituţionale, schimbările sistemice rămân sporadice”, potrivit unui raport anual publicat de SOC.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...