VIDEO. Aghiotanții lui Kim Jong-un aleargă după trenul cu care acesta a sosit în Rusia, lustruind bine garniturile

Data publicării:
kim jong un putin summit rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong-un s-au întâlnit la Vladivostok pentru primul lor summit, scrie BBC. Cei doi lideri şi-au strâns mâinile. Putin a ajuns joi în Vladivostok, în timp ce Kim a ajuns miercuri cu trenul, relatează News.ro. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Trenul blindat cu care a călătorit Kim a ajuns la Vladivostok la câteva ore după ce a trecut graniţa în Rusia.

După o scurtă întârziere, timp care a fost întins un covor roşu în faţa uşii vagonului din care a ieşit Kim, aceasta s-a deschis iar liderul nord-coreean a părăsit trenul zâmbitor. Kim a fost întâmpinat cu o gardă de onoare a trupelor ruseşti în faţa gării. Orchestra militară a cântat mai întâi imnul naţional al Coreei de Nord şi apoi pe cel al Rusiei.

În timp ce trenul intra în gară, aghiotanții liderului nord-coreean alergau pe lângă garnituri, lustruind bine exteriorul.

Summit-ul are loc pe insula Russky aflată în apropiere de oraş, în Extremul Orient rus.Rusia susţine că Putin va discuta cu Kim despre „problema nucleară” a peninsulei coreene, însă Kim va căuta şi susţinere după ce discuţiile sale cu preşedintele american Donald Trump au eşuat.

Trump şi Kim s-au întâlnit la Hanoi în acest an pentru a discuta despre programul nuclear al Coreei de Nord însă discuţiile s-au încheiat fără o înţelegere.

La sosirea în Rusia, Kim a declarat: „Am ajuns în Rusia cu sentimente calde din partea poporului nostru şi, după cum am spus deja, sper ca această vizită să fie de succes şi folositoare. Sper ca în timpul discuţiilor cu respectabilul preşedinte Putin, voi putea să discut concret despre rezolvarea situaţiei din peninsula coreeană şi dezvoltarea relaţiilor noastre bilaterale”.

Steaguri ale Rusiei şi Coreei de Nord au fost plasate pe insula Russky, unde cei doi se vor întâlni  într-un campus universitar.

Conform purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, Moscova consideră că discuţiile în şase privind Coreea de Nord, care au fost amânate, sunt singura cale eficientă de a gestiona problema arsenalului nuclear.

Aceste discuţii, care au început în 2003, includ cele două Corei, China, Japonia, Rusia şi SUA.

„Nu există alte mecanisme internaţionale eficiente în acest moment. Dar, pe de altă parte, eforturi sunt făcute şi de alte ţări. Toate eforturile merită susţinute câtă vreme au ca scop dezarmarea nucleară şi rezolvarea problemelor celor două Corei”, a declarat Peskov.

Pentru Putin, summit-ul este o oportunitate de a demonstra că Rusia rămâne un actor important pe scena globală în ciuda faptului că este şi ea subiectul unor sancţiuni din partea comunităţii internaţionale din cauza intervenţiei în Ucraina. Analiştii consideră însă că Kim nu va obţine promisiuni substanţiale privind ridicarea sancţiunilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...