Zelenski: Nu există niciun acord cu SUA privind cedarea teritoriilor din estul Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
volodimir zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că negociatorii rămân divizaţi în privinţa concesiilor teritoriale dintr-un plan de pace promovat de SUA, a relatat luni Bloomberg News, citând un interviu telefonic cu Zelenski.

Unele elemente ale propunerii SUA necesită discuţii suplimentare asupra „chestiunilor sensibile”, inclusiv garanţii de securitate pentru Ucraina şi controlul teritoriilor sale estice, potrivit Reuters.

„Există viziunile SUA, Rusiei şi Ucrainei, dar nu avem o viziune unitară asupra Donbasului”, a declarat Zelenski luni dimineaţă pentru Bloomberg News.

Kievul solicită un pact separat privind garanţiile de securitate din partea aliaţilor occidentali, în special din partea SUA, conform agenţiei de presă americane.

Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească luni la Londra cu liderii Marii Britanii, Franţei şi Germaniei pentru o mobilizare a sprijinului pentru ţara sa, în timp ce Washingtonul îşi intensifică presiunile asupra Kievului pentru a accepta o propunere de plan de pace cu Rusia.

Oficiali americani au declarat că un acord este aproape, dar nici Ucraina şi nici Rusia nu s-au arătat dispuse să accepte integral planul propus de echipa lui Trump.

Kremlinul aşteaptă rezultatele consultărilor între SUA şi Ucraina, desfăşurate după discuţiile de la Moscova între reprezentanţii Casei Albe, Steve Witkoff şi Jared Kushner, şi preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de EFE.

„La Moscova s-a depus o muncă exhaustivă în timpul întâlnirii (preşedintelui) Putin cu Witkoff şi Kushner. Ulterior, cei doi au lucrat cu delegaţia ucraineană de negociatori condusă de (şeful Consiliului Naţional de Securitate, Rustem) Umerov, în baza rezultatelor obţinute la Moscova. Acum este important să înţelegem rezultatele acestei activităţi”, a afirmat Peskov în cadrul conferinţei sale de presă zilnice.

Cei doi negociatori ucraineni care s-au întâlnit timp de câteva zile la Miami în weekend cu emisari ai Casei Albe urmează să-i prezinte în cursul zilei de luni lui Volodimir Zelenski, „în detaliu”, varianta planului discutată cu americanii în ultima rundă de consultări.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea care va apărea pe cupoanele de pensie. Ce ar urma să se întâmple cu facilitățile de transport ale...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”