Fabrica unde s-au făcut „legendarele” ţigări Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti va fi transformată într-un „Palat al minunilor”

Data publicării:
Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe
Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe. Foto: Facebook

Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe va fi achiziționată de autoritățile locale, care vor să o transforme într-un „Palat al minunilor'”, asemănător cu cel din Budapesta.

Potrivit conducerii Primăriei, contractul de vânzare-cumpărare va fi semnat, cel mai probabil, săptămâna viitoare, la suma de 4,9 milioane de euro, autorităţile locale exercitându-şi dreptul de preempţiune asupra terenurilor şi clădirilor societăţii Galaxy Tabacco SA Bucureşti, scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar, scrie Agerpres.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că imobilul va fi reabilitat şi introdus în circuitul public, o parte urmând să fie destinat copiilor şi tinerilor pentru organizarea de evenimente, cursuri şi activităţi pentru petrecerea timpului liber.

Vicepremierul Kelemen Hunor, prezent la conferinţa de presă, a subliniat că fosta Fabrică de Ţigarete, construită la începutul anilor 1900, este monument istoric şi a apreciat efortul autorităţilor locale de a salva această clădire de patrimoniu.

"Mă bucur că municipiul Sfântu Gheorghe face un efort bugetar şi reuşeşte să cumpere această clădire sau acest complex de clădiri, fiindcă astfel va intra în circuitul public, nu se va demola, nu se vor construi aici nişte blocuri de locuinţe. E nevoie şi de cartiere de locuinţe, dar nu în centrul oraşelor şi după renovare, după un proiect care urmează să fie pus pe hârtie, va intra în circuitul public pentru copii, pentru tineri, pentru scopuri culturale, educative", a declarat Kelemen Hunor.

Primarul Antal Arpad a adăugat că autorităţile locale au achiziţionat în ultimii 15 ani mai multe imobile şi terenuri, sporind averea comunităţii locale, amintind printre altele fostul IAS de la Câmpu Frumos, în locul căruia a fost construit Parcul Industrial, Casa Bene, unde a fost amenajat Muzeul Cinegetic, fostul sediu al Băncii Naţionale Române, unde va fi înfiinţat Centrul de Inovare şi Start-up Design Bank, fostul hotel Bodoc din centrul oraşului, care va fi demolat şi în locul căruia va fi construit un centru cultural şi de tineret, precum şi fosta clădire a Romtelecom, unde a fost mutată Administraţia Financiară.

De asemenea, autorităţile locale doresc să intre în posesia Casei de Cultură a Sindicatelor şi a sediului Poştei Române, două clădiri aflate într-o stare avansată de degradare.

Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde s-au făcut ani de zile "legendarele" ţigarete Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, şi-a încetat activitatea în anul 2011 ca urmare a suspendării autorizaţiei de producţie şi comercializare, iar câţiva ani mai târziu compania a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...