Fratele celor doi copii care s-au înecat într-un pârâu din Chirpăr, Sibiu, a fost dat în plasament în regim de urgenţă

Data publicării:
parau
DGASC Sibiu face verificări la familia celor doi copii morți într-un pârâu din Chirpăr. Foto: IPJ Sibiu

Fratele celor doi copii care s-au înecat într-un pârâu, în localitatea Chirpăr, judeţul Sibiu, a fost dat în plasament în regim de urgenţă, în urma unei decizii a instanţei, la propunerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). El rămăsese singurul copil al familiei, întrucât alţi doi au murit anterior.

”DGASPC Sibiu informează că, în baza unei decizii a instanţei, la propunerea specialiştilor instituţiei noastre, s-a dispus măsură plasamentului în regim de urgenţă, pentru copilul rămas în familie, acesta a fost preluat şi se află în siguranţă”, au transmis, vineri, reprezentanţii Direcţiei, referitor la cazul din comuna Chirpăr.

Potrivit sursei citate, măsura a fost luată după ce s-au constatat ”elemente care indicau existenţa unei situaţii de risc, fiind necesară intervenţia imediată pentru protejarea integrităţii fizice şi emotionale a copilului”.

”Minorul va beneficia de toate serviciile necesare: medicale, psihologice, educaţionale, sociale în vederea oferirii unui mediu securizant şi favorabil dezvoltării sale armonioase”, a adăugat DGASPC Sibiu.

O fetiţă de 6 ani şi fratele său în vârstă de 9 ani au murit, în 2 februarie, după ce au căzut într-un pârâu din localitatea Chirpăr, judeţul Sibiu. Deşi echipajele medicale au încercat să o resusciteze pe fetiţă, manevrele nu au dat rezultate, iar aceasta a fost declarată decedată. Trupul neînsufleţit al fratelui său a fost găsit şi scos din apă mai târziu.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu a făcut verificări şi evaluări complexe la familia copiilor, precizând că aceasta nu s-a aflat în evidenţele instituţiei. DGASPC adăuga că, în contextul decesului a patru copii în cadrul aceleiaşi familii, instituţia tratează situaţia ”ca o posibilă situaţie de risc”.

Situaţia familiei minorilor nu s-a aflat în evidenţele DGASPC Sibiu, neexistând sesizări care să fi impus intervenţia instituţiei până la acest tragic eveniment. În ceea ce priveşte copilul rămas în familie, precizăm că legislaţia în vigoare nu permite instituirea automată a unei măsuri de protecţie specială”, afirmau reprezentanţii DGASPC Sibiu într-o informare de presă.

Potrivit sursei citate, în contextul ”decesului a patru copii în cadrul aceleiaşi familii”, situaţia este tratată de DGASPC Sibiu ”ca o posibilă situaţie de risc, fapt care impune desfăşurarea unei verificări şi evaluări complexe, conform prevederilor legale, fără ca acest fapt să conducă automat la instituirea unei măsuri de protecţie specială care să conducă la separarea copilului de familie”.

”În urma evaluării situaţiei şi în măsura în care ce va putea concluziona că există o situaţie de risc iminent pentru copil în familie vor fi efectuate demersuri, în procedură de urgenţă, pentru instituirea pe cale judiciară a măsurii de protecţie specială. În prezent aceste activităţi de verificare au fost deja iniţiate, urmând ca după finalizarea lor să se poată concluziona şi acţiona potrivit legislaţiei în domeniul protecţiei copilului”, preciza sursa citată.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoferii vor fi opriți pe anumite drumuri din România în această toamnă. De ce îi oprește Poliția și ce vor fi...
Digi FM
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era melodia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
51, 83 și 86 de ani. Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Al Pacino, trei exemple de măreție hollywoodiană...
Adevarul
Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a...
Newsweek
Se interzice cumulul pensiei cu salariu. Se elimină pensia anticipată. Pensiile cresc la 1 ianuarie PROIECT
Digi FM
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul tort pe care îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu...
UTV
Adela Popescu și Radu Vâlcan au întors toate privirile la premiera filmului „3 zile în septembrie”. Cei doi...