Video Păstrăvul curcubeu poate fi crescut de-acum și în Marea Neagră. Cum s-au dezvoltat peștii, într-un an, în apa sărată a mării

Data publicării:
pescar tine in mana un pastrav curcubeu
Cercetătorii au urmărit evoluția păstrăvului și consideră că specia poate fi crescută în Marea Neagră. Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Păstrăvul somonat poate fi crescut și în Marea Neagra. Aceasta este concluzia specialiștilor Institutului de Cercetări Marine, care, în urmă cu un an, au aclimatizat peștele de munte în apa sărată a Mării Negre. Scopul acestui studiu a fost ca investitorii să aibă toate datele, astfel încât să poată amplasa crescătorii de păstrăv în larg. „Fermele vor fi amplasate în niște cuști speciale, gândite pentru condițiile din Marea Neagră”, spune directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) Constanța, Florin Timofte.

„Apa din Marea Neagră le crește metabolismul, le crește și apetitul, motiv pentru care ei mănâncă mai mult și mai des comparativ cu cei crescuți în fermele montane”, este concluzia cercetătorilor care au aclimatizat peștele de munte în apa sărată a mării.

„Păstrăvul curcubeu a fost adus de la munte aici, în laboratoarele Institutului de Cercetări Marine, în urmă cu un an. Acum, cele 200 de exemplare au crescut de la 30 de grame la aproape 2 kg, semn ca le priește apa sărată a mării”, transmite Iulia Stanciu, jurnalist Digi24.

Pe tot parcursul anului, cercetătorii au urmărit evoluția păstrăvului și consideră că această specie poate fi crescută în Marea Neagră. Perioada prielnică este din septembrie până în luna mai, cel târziu iunie.

„Principala limitare în a-i crește în Marea Neagra este vara. El este un pește care preferă ape foarte reci, apele de munte care, în general, vara nu depășesc 20-22 de grade. Motiv pentru care noi am testat și am constatat faptul că la temperaturi mai mari de 24-35 de grade nu se mai hrănește absolut deloc”, explică Victor Niță, cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) Constanța.

Pentru astfel de investiții, cei interesați au la dispoziție toate condițiile legislative. În plus, specialiștii spun că aceste crescătorii artificiale de păstrăv nu vor fi afectate de furtunile din sezonul rece.

„Fermele vor fi amplasate în mare, în niște cuști speciale, gândite pentru condițiile din Marea Neagră. Tehnologiile au evoluat suficient de mult ca să permită acestor echipamente sau instalații să rămână în siguranță și pe perioada furtunilor destul de periculoase. Vor fi ancorate mai puternic, vor fi construite din materiale mai rezistente”, spune Florin Timofte, directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) Constanța.

O crescătorie de păstrăv de 20 cuști de dimensiuni mari, de 30 de metri diametrul, poate ajunge la 4 milioane de euro. În acești bani intră și facilitățile de depozitate și prelucrare a peștelui, avizele necesare și ambarcațiunile de transport pe mare.

reporter: Iulia Stanciu
operator: Cristian Dumitrașcu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...