Pichet al sindicaliștilor din educație la sediul Ministerului Finanțelor: „Investiţi în betoane, dar lăsaţi minţile goale!”

Data publicării:
ministerul finantelor publice captura 24 08 2015

Sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” pichetează, marţi, în intervalul 11:00 - 12:30, sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare adoptate de Executiv, dar şi de amânarea plăţii tranşelor aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice.

Aceştia afişează mesaje precum: „Investiţi în betoane, dar lăsaţi minţile goale!”, „Vă protejaţi banii pentru sinecuri şi sacrificaţi viitorul!”, „Aţi jurat să respectaţi Constituţia! O hotărâre judecătorească ce este? O sugestie?”, „Ordonanţa voastră este un abuz!”.

„Aceste sume nu sunt un «cadou», ci un drept recunoscut în justiţie, toate sumele câştigate de organizaţiile sindicale din învăţământ pentru membrii lor în ultimii 15 ani fiind supuse plăţii eşalonate prin acte ale Guvernului. Acum, pe lângă că sunt eşalonate plăţile, Executivul a amânat şi cu un an plata acestora”, au transmis reprezentanţii FSLI, luni, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Educaţia din România traversează „cea mai neagră perioadă” din ultimii 35 de ani, din cauza prevederilor Legii 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare care au transformat şcoala românească într-un sistem „dezorganizat şi demotivant”, a transmis preşedintele FSLI, Simion Hancescu, duminică, într-un comunicat remis cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei.

„Actualii guvernanţi au vrut reduceri de costuri şi au obţinut: şcoli comasate şi clase suprapopulate, burse şcolare eliminate, elevi care fac naveta către şcoală, de la distanţe mari, peste 14.000 de posturi reduse, tăieri mascate de salarii, profesori obligaţi să predea materii şcolare din arii curriculare diferite, profesori suplinitori valoroşi, care au fost nevoiţi să părăsească sistemul de învăţământ, investiţii zero în infrastructura şcolară!”, a spus el.

Potrivit sindicatelor din educaţie, cadrele didactice sunt tratate cu dispreţ, iar această atitudine va conduce la demisii şi pensionări anticipate.

„Domnilor politicieni, aţi reuşit ceva fără precedent: să distrugeţi educaţia din România, un 'succes' al marilor reforme semnate de Guvernul Bolojan! Vă felicitaţi pentru 'economiile' făcute la bugetul de stat, din tăierile aplicate sistemului de învăţământ, dar vă 'scapă' marii evazionişti fiscali, marile ţepe date statului român, marile furturi ale băieţilor deştepţi din energie, marile contracte măsluite. Toate aceste decizii proaste, lipsite de logică, de analiză, de argumente solide, vor conduce România pe un singur drum - al construirii unei societăţi fără valori, fără educaţie, fără direcţie, oricând supusă manipulărilor”, susţine Simion Hancescu.

FSLI a cerut demisia ministrului Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi a premierului Ilie Bolojan.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...