Anomalia din câmpul magnetic al Pământului se comportă tot mai ciudat. Cercetătorii avertizează că efectele pot fi majore

Data actualizării: Data publicării:
campul magnetic al pamantului
Foto: ESA

Un punct slab al câmpului magnetic din jurul Pământului, care se face din ce în ce mai mare, ar putea duce la defecțiuni ale sateliților și chiar la blocaje complete ale acestora, au avertizat oamenii de știință într-un nou studiu citat de The Independent.

Câmpul magnetic complex și dinamic al Pământului este vital pentru supraviețuirea vieții pe Terra, protejând planeta de radiațiile cosmice și de particulele încărcate de la Soare.

Acesta este generat de un ocean global de fier topit, care alcătuiește nucleul exterior al Pământului, la aproximativ 3000 de kilometri sub picioarele noastre.

Asemenea unui dinam de bicicletă, acest ocean de fier topit care se rotește creează curenți electrici, care, la rândul lor, generează câmpul electromagnetic protector al planetei.

Dar procesele exacte care generează câmpul magnetic sunt mult mai complexe și încă nu au fost studiate pe deplin.

De exemplu, în emisfera sudică, câmpul magnetic este foarte puternic într-un punct anume, iar în emisfera nordică există două astfel de puncte - unul în jurul Canadei și celălalt în jurul Siberiei.

Oamenii de știință obțin mai multe informații despre magnetismul planetei datorită datelor obținute de la o constelație de trei sateliți identici lansați în 2013, care măsoară separat semnalele magnetice primite de la nucleul, mantaua, scoarța terestră și oceanele Pământului, precum și de la straturile atmosferei exterioare a planetei.

Acum, după 11 ani de măsurători ale câmpului magnetic de la această constelație de sateliți, cercetătorii au descoperit un punct slab al câmpului magnetic al Pământului deasupra Atlanticului de Sud, cunoscut sub numele de Anomalia Atlanticului de Sud.

Acest punct slab s-a extins, însă, cu o suprafață cât aproape jumătate din dimensiunea Europei continentale din 2014, potrivit unui nou studiu publicat în revista Physics of the Earth and Planetary Interiors.

„Anomalia Atlanticului de Sud nu este doar un singur bloc. Spre Africa e diferit față de zona din ​​apropierea Americii de Sud. Se întâmplă ceva special în această regiune, care face ca câmpul să slăbească într-un mod mai intens”, spune Chris Finlay, autorul principal al studiului, de la Universitatea Tehnică din Danemarca.

Cercetătorii leagă această distorsiune a câmpului magnetic al Pământului de niște tipare ciudate de la granița dintre nucleul exterior lichid al Pământului și mantaua sa stâncoasă.

„În mod normal, ne-am aștepta să vedem linii de câmp magnetic care ies din nucleu în emisfera sudică, dar sub Anomalia Atlanticului de Sud vedem zone neașteptate în care câmpul magnetic, în loc să iasă din nucleu, se întoarce în acesta”, explică Dr. Finlay.

„Datorită datelor de la sateliți, putem vedea cum una dintre aceste zone se mișcă spre vest deasupra Africii, ceea ce contribuie la slăbirea Anomaliei Atlanticului de Sud în această regiune”, a spus el.

Cele mai recente date din satelit sugerează că câmpul magnetic de deasupra Siberiei s-a intensificat, în timp ce a slăbit deasupra Canadei. Această schimbare este importantă pentru sistemele de navigație prin satelit, care sunt afectate de fluctuația dintre aceste două zone cu câmp magnetic puternic, spun oamenii de știință.

Acesta poate fi un factor major în determinarea dozei de radiații resimțite de sateliții aflați pe orbita joasă a Pământului, avertizează aceștia. Cercetătorii mai spun că navele spațiale și astronauții, inclusiv cei de la bordul Stației Spațiale Internaționale, care intră în punctul slab al Atlanticului de Sud ar putea fi acum expuși la mai multe radiații.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...