Cât de mic este cel mai mic cod QR creat vreodată. Este opera unor cercetători germani

Data publicării:
Image,Of,Data,Processing,Over,Qr,Code.,Global,Business,And
Cod QR. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

O echipă de fizicieni de la Universitatea din Münster, Germania, a creat cel mai mic cod QR din lume, reuşind astfel să intre în Guinness Book of Records, transmite joi agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Codul QR măsoară 5,38 micrometri pătraţi, fiind de aproximativ 20 de ori mai mic prin comparaţie cu precedentul record mondial deţinut de un grup de cercetare din Singapore şi de aproximativ şapte ori mai mic faţă de o celulă roşie din sângele uman, potrivit universităţii.

Acest cod QR nu poate fi văzut cu ochiul liber, însă un purtător de cuvânt al universităţii a declarat că poate fi mărit de mai multe ori pe ecranul unui computer, cu ajutorul unui microscop.

Codul, a cărui scanare conduce la site-ul de fizică cuantică al universităţii, a fost recunoscut drept un record mondial de Guinness World Records în urma măsurătorilor independente realizate de o companie de tehnologie.

Universitatea a indicat că intenţionează să se folosească de acest record pentru a promova studiul fizicii.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...