De ce explodează tundra siberiană? Un nou studiu explică de ce apar atât de multe cratere uriașe în nordul Rusiei

Craterele uriașe apărute în peninsulele Iamal și Gîda din nordul Siberiei au fost considerate un mister la început, dar oamenii de știință și-au dat seama că formarea lor are legătură cu schimbările climatice și geologia neobișnuită a regiunii. Totuși, au rămas mai multe întrebări fără răspuns: de ce exploziile au loc doar în Siberia, cu toate că întreaga regiune arctică se încălzește mai repede decât restul planetei, și cât de des vor apărea noi cratere imense pe măsură ce temperaturile continuă să crească la nivel global? Un nou studiu publicat în revista Science of the Total Environment oferă acum răspunsurile.

Primul crater a fost descoperit în 2014 în nordul Siberiei. Acesta s-a format în urma unei explozii subterane spontane care a aruncat bucăți uriașe de pământ în toate direcțiile.

În timp, au fost descoperite și mai multe cratere, unele dintre ele având adâncimi mai mari de 45 de metri. Când permafrostul se topește, pungi de metan se pot forma în subteran.

Helge Hellevang, un cercetător specializat în geologia mediului de la Universitatea din Oslo și autor principal al studiului, a creat mai multe simulări digitale bazate pe datele obținute din alte studii în limba engleză și rusă despre acest fenomen.

Această zonă a Siberiei este cunoscută pentru zăcămintele sale uriașe de gaze naturale. Hellevang și colegii lui au descoperit că peninsulele Iamal și Gîda prezintă și semne de subțiere a stratului de permafrost asociate cu procesul de deformare a scoarței terestre care creează falii – un fenomen provocat de mișcarea plăcilor tectonice.

Cercetătorii bănuiau faptul că faliile joacă un rol important în formarea craterelor.

Potrivit simulărilor realizate de echipa de cercetători, condițiile producerii unei astfel de explozii apar atunci când gazul se deplasează în sus prin falii într-o cavitate aflată sub permafrost care este destul de solidă încât să prevină scurgerea gazului în atmosferă.

Când temperaturile mai mari topesc permafrostul, formând lacuri puțin adânci la suprafață, punga de gaz devine tot mai puțin etanșă.

În același timp, presiunea din interiorul cavității crește, pe măsură ce căldura de afară eliberează gazul blocat sub gheață, care se combină cu gazul aflat sub presiune ce vine din faliile care se extind la adâncimi mai mari.

Dacă presiunea din cavitate devine prea mare, toată punga de gaz poate exploda. De la explozia din 2014, între opt și 17 alte cratere – în funcție de cum sunt definite acestea – au fost descoperite pe cele două peninsule, iar fenomenul ar putea fi întâlnit din ce în ce mai des.

„Pe măsură ce încălzirea atmosferei și slăbirea permafrostului de la suprafață continuă, este foarte probabil ca și mai multe explozii să aibă loc”, a explicat Hellevang pentru New York Times.

Se poate ca unele dintre cratere să fi fost încă și mai adânci atunci când s-au format, dar, cu timpul, s-au umplut din nou. „Aceste cratere se degradează rapid în lacuri pe măsură ce se topesc sau se umplu cu apă”, a explicat și Lauren Schurmeier, cercetătoare de la Universitatea din Hawaii. „Există mult mai multe structuri asemănătoare lacurilor în această zonă decât cratere.”

Vremea era la fel de călduroasă sau chiar și mai caldă în nordul Siberiei acum 9-10.000 de ani în urmă, ceea ce înseamnă că astfel de cratere s-au format și atunci, potrivit lui Hellevang. Multe din ele s-ar putea să se fi transformat cu timpul în lacuri.

Dacă această teorie se adeverește, atunci o parte din lacurile din regiune s-ar putea să fi avut un început violent. „Multe dintre lacuri s-ar putea să fi fost cratere formate în urma emisiilor de gaze.”

Editor : Raul Nețoiu