Video Nou eșec al misiunii de aselenizare a japonezilor. Modulul Resilience s-a prăbușit pe Lună

Data actualizării: Data publicării:
Racheta Falcon 9 și capsula Resilience, pregătite de lansare la Centrul Spaţial Kennedy al NASA.
Racheta Falcon 9 și capsula Resilience, pregătite de lansare la Centrul Spaţial Kennedy al NASA. Sursă foto: Inspiration4/ twitter

Misiunea selenară a companiei private nipone Ispace s-a încheiat vineri cu un eșec, după ce s-a pierdut contactul cu modulul de aselenizare, transmite DPA, citată de Agerpres. Modulul Resilience a fost lansat de la baza Cape Canaveral, din Florida, la jumătatea lunii ianuarie.

Echipa Ispace de control a misiunii a pierdut contactul cu modulul Resilience în timpul secvenței de aselenizare. Tehnicienii misiunii japoneze au concluzionat că este puțin probabil să fie restabilită comunicarea cu modulul de aselenizare, conform unui comunicat Ispace.

Potrivit companiei, Resilience a coborât de la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, până la aproximativ 20 de kilometri, activându-și apoi cu succes motorul principal pentru a frâna coborârea. Nu a reușit în schimb să decelereze suficient.

Directorul executiv al companiei, Takeshi Hakamada, a precizat că va pune la dispoziția presei un raport complet al incidentului.

„Având în vedere că în prezent nu există nicio perspectivă a unei aselenizări reușite, principala noastră prioritate este de a analiza cu celeritate datele telemetrice pe care le-am obținut până acum și să lucrăm pentru a identifica motivul acestui eșec”, a susținut el.

Prima tentativă a companiei Ispace de aselenizare, din 2023, s-a încheiat de asemenea cu un eșec. Modulul de aselenizare Resilience transporta 6 încărcături în valoare de 16 milioane de dolari, printre care și un Micro Rover ce urma să culeagă mostre de sol selenar.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Durata acestei misiuni ar fi fost de o zi selenară - adică aproape 2 săptămâni. Ea nu ar fi supraviețuit recilor nopți selenare, în care temperatura scade până la - 128 de grade Celsius.

Până în prezent doar Statele Unite, Rusia, China, India și, mai recent, Japonia au reușit să plaseze un vehicul pe Lună.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro