Un nou medicament împotriva cancerului pare să dea rezultate unde celelalte tratamente eșuează

Data publicării:
cancer, celule canceroase
Celule canceroase. FOTO: Guliver/ Getty Images

Un medicament care ar putea opri repararea celulelor canceroase a fost testat cu succes în prima fază a unui test clinic. În cazul a mai mult de jumătate din cei 40 de pacienți care au fost tratați cu berzosertib a fost stopată creșterea tumorilor, relatează BBC.

Medicamentul a fost chiar mai eficient atunci când a fost administrat alături de chimioterapie, arată studiul realizat de Institutul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie și Royal Marsden NHS Trust.

Acesta este primul medicament testat dintr-o serie de tratamente care blochează o proteină implicată în repararea ADN-ului celulei canceroase.

Tratamentul tace parte dintr-o ramură cunoscută ca „medicamente de precizie”, care vizează gene specifice sau modificări genetice.

Studiul a implicat pacienți cu tumori foarte avansate, pentru care nu a funcționat niciun alt tratament. 

Este însă un studiu de „fază unu”, conceput doar pentru a testa siguranța unui tratament. Totuși, cecetătorii sunt optimiști că berzosertib ar putea opri creșterea tumorilor.

Unul dintre autorii studiului, Chris Lord, profesor de genomică a cancerului la ICC, a declarat că rezultatele studiului au fost „foarte promițătoare”, adăugând că este neobișnuit ca în studiile din faza unu să existe un rezultat clinic.

Cu toate acestea, vor fi necesare alte studii pentru a demonstra eficacitatea medicamentului.

Acest studiu a implicat un număr mic de pacienți. Prin urmare, este prea devreme să spunem că berzosertib va schimba modul în care este tratat cancerul”, a spus dr. Darius Widera de la Universitatea din Reading.

Cu toate acestea, efectele neobișnuit de puternice ale berzosertib, în special în combinație cu chimioterapia convențională, ne dau motive să fim optimiști în ceea ce privește rezultatele următoarelor studii”, a adăugat el.

Philip Malling, un bărbat de 62 de ani care a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2012, s-a înscris în acest studiu după ce a făcut chimioterapie timp de 2 ani, fără succes.

Mi s-a spus: nu putem face nimic pentru tine. În aprilie 2014, mi s-a spus: probabil că vei muri înainte de Crăciun”, spune el.

După 6 ani de tratament cu berzosertib de șase ani, tumorile sale s-au micșorat și starea lui este stabilă.

Asta înseamnă totul”, a spus Malling pentru BBC.

O altă pacientă, cu cancer ovarian, este de asemenea beneficiară a tratamentului. Tumorile ei s-au micșorat după tratament cu berzosertib combinat cu chimioterapie.

Chimioterapia deteriorează ADN-ului celulelor canceroase, astfel încât utilizarea acestuia împreună cu acest nou tratament, care oprește celulele să se repare, pare să dea rezultate și mai bune.

În plus, berzosertib este capabil să țintească celulele canceroase fără a afecta alte celule sănătoase, a spus Chris Lord.

Studiul nostru clinic este primul care testează siguranța unei familii de medicamente de precizie împotriva cancerului și este încurajator să vezi rezultate chiar și în această fază incipientă”, a spus profesorul Johann de Bono, șeful departamentului de dezvoltare de la ICC.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Rucsacul unui alpinist, pierdut într-o crevasă în 1963, a ieșit din ghețar după 63 de ani. Fiul...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja