Bitdefender şi Poliţia Română anunţă că au dezvoltat un nou soft gratuit pentru a contracara cel mai răspândit virus informatic din lume

Data publicării:
disperat suparat la laptop computer shutterstock_761916340
Foto: Shutterstock

Bitdefender şi Poliţia Română anunţă că au dezvoltat un nou soft gratuit, realizat pentru a contracara cel mai răspândit virus informatic din lume, GandCrab. Până în prezent, GandCrab a făcut peste 1 milion de victime în întreaga lume, iar instrumentele de decriptare pentru versiunile anterioare au fost descărcate de aproape 400.000 de utilizatori.

Bitdefender anunţă că a dezvoltat, cu sprijinul Europol, Poliţiei Române, DIICOT şi altor instituţii de aplicare a legii, precum FBI, un nou utilitar gratuit pentru recuperarea datelor blocate, destinat victimelor celor mai recente versiuni a clasei de ransomware GandCrab, aflată în continuă expansiune.

Ameninţarea GandCrab a restricţionat accesul la o cantitate considerabilă de date, făcând numeroase victime şi în România, şi a devenit cea mai prolifică formă de ransomware a momentului. Din ianuarie 2018 până în prezent, pagubele cauzate de acest ransomware se ridică la sute de milioane de dolari.

Noul decriptor le permite victimelor să primească acces la datele criptate fără să mai plătească recompensă atacatorilor şi poate decripta versiunile de la 5.0.4 până la 5.1 ale GandCrab, dincolo de 1, 4 şi 5, pentru care existau deja remedii. Peste 400.000 de utlizatori au descărcat până acum instrumentele Bitdefender de decriptare pentru versiunile precedente ale GandCrab.

„Deşi ne aşteptăm ca atacatorii să continue să dezvolte noi versiuni ale GandCrab, vom depune în continuare toate eforturile pentru a le permite victimelor să li se redea accesul la viaţa digitală fără niciun cost. Colaborarea dintre companiile de securitate cibernetică şi instituţiile de aplicare a legii este solidă, iar dezvoltatorii GandCrab vor continua să piardă încasări uriaşe şi după lansarea acestui nou decriptor”, au declarat reprezentanţii Bitdefender.

Conform sursei citate, versiunea ransomware GandCrab a fost extrem de activă în ultimul an şi a operat folosind un model de afiliere, prin care dezvoltatorii îl ofereau ca serviciu plătit celor interesaţi să îl răspândească, cerând în schimb un anumit procent din încasări.

GandCrab se răspândeşte prin vectori de atac multipli, precum email-uri de tip spam şi campanii de malware. Atacatorii îşi diversifică modalităţile de atac şi dezvoltă constant noi versiuni ale GandCrab cu scopul de a cauza pagube cât mai mari.

Acest model le permite hackerilor să solicite plăţi care încep de la 600 de dolari pentru un calculator personal, dar care urcă până la 700.000 de dolari pentru companii, în funcţie de cât de importante sunt datele criptate.

„De asemenea, unele grupări din spatele GandCrab atacă organizaţiile prin intermediul datelor de identificare pentru acces de la distanţă în infrastructură. Astfel, infractorii se autentifică pe un calculator al companiei, rulează ransomware-ul şi îl lasă să se răspândească în toată reţeaua. Apoi îşi şterg urmele şi şantajează organizaţia în schimbul redobândirii accesului la date”, arată reprezentanţii Bitdefender.

În 2018 şi primele luni din 2019, GandCrab a suferit transformări radicale în ceea ce priveşte modul de răspândire, oportunităţile de afiliere şi optimizările care îi permit să treacă de anumite soluţii de securitate.

Pentru a preveni infectarea cu ransomware, utilizatorilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluţie de securitate performantă şi să evite să acceseze linkuri sau fişiere din email-uri nesolicitate.

Bitdefender şi instituţiile de aplicare a legii implicate în dezvoltarea acestui utilitar sfătuiesc utilizatorii infectaţi să nu plătească atacatorilor taxele de decriptare solicitate, ci să creeze copii ale datelor compromise şi să se adreseze organelor de poliţie.

Decriptorul pentru GandCrab poate fi descărcat în mod gratuit de pe pagina Bitdefender Labs şi de pe site-ul No More Ransom.

Potrivit Poliţiei Române, întreaga activitate de cooperare investigativă internaţională s-a făcut prin intermediul proiectului EMPACT, prioritatea CybercrimeAttacksAgainst Information Systems. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate, în perioada 2018-2021, lupta împotriva criminalităţii organizate. 

GrandCrab este virusul informatic care se distribuie prin diverse metode (email-uri de tip spam şi campanii de malware) şi care, odată accesat, criptează toate fişierele. Ulterior, pe ecranul calculatorului, apare o cerere de răscumpărare (ransomware note) formulată pentru ca victimele să poată reintra în posesia informaţiilor/datelor/fişierelor pierdute.

Sub acelaşi parteneriat au fost făcute publice, în trecut, şi alte softuri de decriptare.

Până în prezent, GandCrab a făcut peste 1 milion de victime în întreaga lume, iar instrumentele de decriptare pentru versiunile anterioare au fost descărcate de aproape 400.000 de utilizatori.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”