Caseta audio, odată renumită pentru faptul că banda sa magnetică se încurca, ar putea fi pe cale să revină în forță — de data aceasta stocând cantități uriașe de date folosind molecula de ADN cu dublu helix, scrie The Times.
O echipă de cercetători chinezi a dezvoltat un tip de bandă care utilizează ADN-ul pentru a stoca informații. O bandă de doar 100 m lungime ar putea, în teorie, să stocheze 36 de petabytes de date — suficient pentru până la șapte miliarde de melodii.
Capacitatea de stoacre uriașă provine din „densitatea informațională” extraordinară a ADN-ului, molecula cu dublu helix care conține codul nostru genetic. Fiecare celulă umană poate stoca aproximativ 1,5 gigabytes de date, cam cât încap pe două CD-uri standard. Un singur gram de ADN ar putea, în teorie, să stocheze peste 450 exabytes – echivalentul a aproximativ 1,8 miliarde de smartphone-uri moderne.
Cercetătorii speră că banda ADN ar putea ajuta la rezolvarea unora dintre cele mai presante provocări ale erei digitale. Centrele de date convenționale consumă cantități uriașe de energie electrică pentru a menține procesoarele în funcțiune și hard disk-urile răcite. Amprenta lor de carbon rivalizează deja cu cea a unor țări mici. Cipurile de siliciu și discurile magnetice se apropie de limitele fizice ale densității de stocare.
ADN-ul poate oferi, în anumite condiții, o alternativă stabilă. Nu necesită energie pentru conservare și poate rezista secole dacă este păstrat în condiții uscate.
Noua casetă, dezvoltată de o echipă condusă de profesorul Jiankai Li de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Shenzhen, sudul Chinei, este o încercare de a face stocarea pe bază de ADN mai practică. Abordările anterioare erau complicate și costisitoare: odată ce informațiile erau scrise în ADN, era dificil să le recuperezi sau să le actualizezi.
Noul sistem de casete, descris în revista Science Advances, rezolvă această problemă prin împărțirea unei panglici din poliester-nailon în sute de mii de partiții minuscule, fiecare etichetată cu un cod de bare. Informațiile sunt codificate folosind cele patru baze ale ADN-ului – adenină, guanină, citozină și timină – la fel cum computerele stochează informații în șiruri de unu și zero. Lanțurile de ADN sunt depozitate în partiții și apoi protejate de un înveliș protector.
Lanțurile pot fi recuperate, șterse sau înlocuite ulterior, după cum este necesar, la fel ca fișierele de pe un hard disk. Un aparat de casete personalizat — capabil să producă ADN-ul, să îl plaseze pe bandă, să localizeze partiția potrivită și să traducă lanțurile înapoi în date digitale — automatizează procesul. Într-o demonstrație, imaginile au fost tăiate în fragmente, scrise pe bandă, recuperate și reasamblate.
Flexibilitatea este importantă. Stocarea ADN a fost considerată de obicei utilă numai pentru datele „reci”: înregistrări care trebuie păstrate, dar care sunt rareori accesate. Un sistem care permite citirea și rescrierea repetată ar putea face ADN-ul util și pentru datele „calde”, adică fișierele care necesită acces ocazional, dar nu constant.
Cu toate acestea, obstacolele rămân. Sinteza ADN-ului, procesul de transformare a biților digitali în bucăți fizice de cod genetic, este costisitoare, deși costurile sunt în scădere. Echipamentele de laborator actuale sunt departe de a fi capabile să utilizeze ADN-ul pentru stocarea în masă. Cu toate acestea, istoria sugerează că progresul este posibil. La urma urmei, banda magnetică a început ca o curiozitate de laborator. Ea a ajuns să stea la baza colecțiilor muzicale ale generațiilor de adolescenți din anii 1980.
Editor : B.E.
