Sateliți în doze de suc

Data publicării:
sateliti-cutii-suc

Tina are cinsprezece ani şi, împreună cu alţi trei colegi din Constanţa, a muncit mai bine de două luni la satelitul pe care l-a fixat apoi într-o cutie de suc. Cântărește sub 3 kilograme, iar pe lângă coordonatele GPS, temperatură și umiditate, aparatul analizează și compoziția chimică a aerului.

„Poate detecta resursele din fier sau dacă sunt nedetectate noi le-am detecta. Dacă sunt minereuri de fier se schimbă linia magnetică”, spun inventatorii.

Toate cele opt echipe care au participat la finala de la Timişoara au creat astfel de sateliţi care au fost testaţi cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni.

Vlad Ungar, participant la concurs: Chiar în acest moment urmează să decolăm cu aparatul din care vor fi lansați sateliții.

Odată aruncați în atmosferă, sateliții fac măsurători, iar de la sol datele sunt recepționate cu ajutorul unei antene.

Cei care reușesc să măsoare cei mai mulţi parametri ai aerului câştigă concursul.

Virgiliu Pop, organizator: Este un proiect comun al Agenției Spațiale Române și al Agenției Spațiale Europene. Prin acest proiect se dorește atragerea tinerei generații către disciplinele STEM-science, technology, engineering, maths.

Câștigătorul etapei naționale a concursului desfășurat la Timișoara va reprezenta România la faza internațională a competiţiei, ce va avea loc în luna iunie, la Lisabona.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Consiliere cu elevii și părinții la liceul din Pitești. Ce variante sunt dacă elevul care a atacat cu o...
Newsweek
Pensie recalculată fără anii lucrați în grupe de muncă. Un pensionar a pierdut procesul cu Casa de Pensii
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...