FedCup: România - Marea Britanie 2-1. „Tricolorele” continuă marşul spre elită

Data publicării:
213133 213133 simona halep tenis la fedcup 1

A zecea jucătoare a lumii s-a impus în faţa Johannei Konta, aflată pe locul 118 în ierarhia WTA. 6-1, 6-4 a fost scorul categoric al acestei victorii.

Punctul victoriei a fost obţinut în meciul de dublu. Perechea Irina Begu - Monica Niculescu s-a impus fără emoţii în faţa perechii britanice Jocelyn Rae - Heather Watson. 6-0, 6-2 a fost scorul final în favoarea României, iar fetele joacă astăzi în ultimul meci, împotriva Letoniei.

România conduce în grupă, cu două victorii în două meciuri. 10-5 este setaverajul României, care a câştgiat 80 de game-uri şi a pierdut 49. Letonia, ultimul adversar, a pierdut ambele partide jucate, astfel că Simona, Monica, Sorana şi Irina au şanse mari la a treia victorie.

România joacă în FedCup din 1973, disputând 121 de întâlniri în istorie. Cea mai bună peformanță este atingerea sferturilor de finală de cinci ori, în 1973, 1974, 1978, 1980 și 1981.

Cele patru câştigătoare ale grupelor A, B, C şi D vor juca între ele, iar învingătoarele din aceste două întâlniri vor avansa în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială II.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să lucrezi ca asistent medical pentru o pensie cât mai mare. Regula pe care mulți o află...
Digi FM
Ce note a luat Marian Godină la BAC? Polițistul era la un pas să rămână corigent: „Nu mă văzuse niciodată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Pensiile cresc azi în Bulgaria. Vor fi cu 20€ mai mari ca la noi. Pensionarii români au pierdut 120€ în 2 ani
Digi FM
Florin Negruțiu, despre ruptura Georgescu – Alexandrescu: „A fost o execuție în direct!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Reese Witherspoon, mai îndrăgostită ca niciodată la 50 de ani. Secretul relației cu un finanțist german de...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...