Simona Halep a câștigat turneul de la Moscova și a intrat în Top 15

Data publicării:
halep cupa


Turneul rus este unul de categorie superioară. În topul competițiilor adjudecate, doar Serena Williams o depășește pe Halep, cu un total de 10 titluri în circuitul WTA. 

Este cel de-al cincilea titlu pe care Simona Halep şi-l trece în palmares în acest an. Victoria de astăzi i-a adus Simonei suma de 132.740 de dolari și a propulsat-o între primele 15 jucătoare ale lumii, pe poziția 14, cea mai bună din carieră. Jucătoarea din România care s-a aflat cel mai recent în Top 15 este Irina Spîrlea, la începutul anului 1999.

Turneul care a descătușat-o pe Halep a fost cel de la Roma, unde a ajuns până în semifinale, chiar dacă a fost nevoită să dispute trei tururi de calificări.

Au venit apoi cele patru titluri ale anului - Nurnberg, Hertogenbosch, Budapesta și New Haven și urcarea vertiginoasă în topuri.

Ilie Năstase: „Samantha Stosur nu putea să o bată pe Simona”

Fostul lider ATP, Ilie Năstase a comentat performanța Simonei Halep, care a câștigat al cincilea titlu din acest an.

„Simona are încredere și își dă seama că poate să le bată și pe fetele care sunt în fața ei în clasament. Rezultatele îți dau încredere și, dacă ai încredere, nu mai ai probleme. Dacă vrea să intre în primele 10, trebuie să se concentreze mai mult pe turneele de grand slam. Samantha Stosur este o jucătoare puternică, dar acum nu putea să o bată pe Simona. Cred că doar Serena Williams poate să o mai bată, dar, lasă, să fie Simona locul doi”, a spus Ilie Năstase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
Reacția unui deputat PSD când a fost întrebat cum își permite o mașină de 120.000 de euro din salariul de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiii lui Britney Spears au surprins pe toată lumea! Sean și Jayden au debutat ca modele la Paris Fashion Week
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Când vom avea o nouă formulă de calcul pentru pensii mai mari? Ministerul muncii, răspuns dezamăgitor
Digi FM
La un an de la moartea lui Mihai Leu, soția sa a transmis un mesaj sfâșietor: „Despărțirea există doar pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Hugh Jackman, dezvăluiri despre cel mai greu rol al carierei. A avut echipament de 90 kg: "Nimic nu m-a...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...