CSA Steaua are un nou comandant. Obiective „clare” pentru următoarele șase luni

Data actualizării: Data publicării:
ionut mosteanu si eduard danilof, noul comandant al csa steaua
Ionuț Moșteanu și Eduard Danilof, noul comandant al CSA Steaua

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, joi, că l-a împuternicit la conducerea CSA Steaua pe colonelul Eduard Danilof.

„CSA Steaua are nevoie de un suflu nou.

L-am împuternicit astăzi la conducerea clubului pe colonelul Eduard Danilof - un ofiţer cu aproape 30 de ani de experienţă, veteran în misiuni internaţionale în Irak şi Afganistan, dar şi cu o solidă experienţă de management în administrarea Stadionului Steaua”, a notat Moşteanu pe Facebook.

Pentru următoarele 6 luni, obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate, a precizat ministrul.

„Colonelul Danilof va avea tot sprijinul meu şi al echipei ministerului pentru a moderniza clubul şi pentru a-l face performant”.

Ionuţ Moşteanu a menţionat că va fi demarat un control pe toate departamentele şi secţiile sportive şi va fi profesionalizat modul în care funcţionează CSA.

„Avem două obiective clare:

Scoaterea clubului din stagnare şi modernizarea managementului.

⁠Transformarea secţiei de fotbal într-o poveste de succes, printr-un model sustenabil, care să respecte legea şi să atragă investitori.

Steaua nu poate trăi doar din amintiri. Trebuie reclădit clubul cu mult profesionalism”, a conchis ministrul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță