A murit Sir Bobby Charlton. Legenda fotbalului englez avea de 86 de ani

Data publicării:
Bobby Charlton waves on the stadium
Bobby Charlton, unul dintre cei mai iubiți și respectați fotbaliști din lume. Foto: Profimedia

Fostul internaţional englez Bobby Charlton, campion mondial în 1966 cu naţionala de fotbal „Three Lions” şi fost star al echipei Manchester United, a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat familia într-un comunicat de presă sâmbătă.

„Manchester United este în doliu după moartea lui Sir Bobby Charlton, unul dintre cei mai mari şi mai iubiţi jucători din istoria clubului”, a transmis gruparea de pe Old Trafford, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Cu Bobby Charlton, Manchester United a devenit primul club englez care a câştigat Cupa Campionilor europeni în 1968.

Supravieţuitor al accidentului aerian de la München, în care au murit opt dintre coechipierii săi de la Manchester United în 1958, Charlton a reuşit să depăşească acest coşmar teribil pentru a câştiga Cupa Mondială cu Anglia în 1966 şi Cupa Campionilor europeni, doi ani mai târziu, cu United (4-1 cu Benfica Lisabona).

Renumit pentru loviturile sale puternice, câştigătorul Balonului de Aur din 1966 devenise şi un simbol al eleganţei şi al spiritului sportiv.

Născut în Ashington, un oraş muncitoresc din nord-estul Angliei, la 11 octombrie 1937, Bobby Charlton s-a alăturat United la vârsta de 15 ani.

În 2020, Bobby Charlton fusese diagnosticat cu demenţă. El a fost golgheterul all time al lui Manchester United şi al selecţionate Angliei până în 1994, când a fost depăşit de Wayne Rooney.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
Chec pufos cu dovleac și nucă. Rețeta simplă de toamnă, cu un ingredient care îl face moale și aromat
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Povestea lui Viorel Păunescu, de la spectacolele de cabaret din comunism la imperiul hotelier și conducerea...
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Schimbarea orei în octombrie 2026. Ce au descoperit cercetătorii despre efectele asupra somnului și sănătății
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...