Șapte echipe din Liga 1 au primit licenţa UEFA

Data publicării:
uefa europa league trophy-wallpaper-2560x1600

 

Dintre cele nouă grupări care au solicitat licenţa UEFA, Astra Giurgiu şi CSU Craiova nu au primit dreptul de participare în cupele europene din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, prima pentru neîndeplinirea criteriului financiar, iar a doua pentru că nu este afiliată de minimum trei ani la FRF.

În situaţia în care deciziile Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere privind cluburile AFC Astra Giurgiu şi CS Universitatea Craiova rămân definitive după Comisia de Apel, respectiv ultima instanţă posibilă, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, România va fi reprezentată în Liga Europa de ocupantele locurilor 2 (în prezent ocupat de ASA Târgu Mureş), 7 (FC Viitorul) şi 8 (FC Botoşani).

Acest lucru este posibil deoarece alte două grupări cărora clasarea din acest moment le-ar permite participarea în Liga Europa, Petrolul Ploieşti (în prezent locul 3) şi Dinamo (locul 6), se află în insolvenţă şi conform regulamentelor în vigoare nu pot evolua în competiţiile organizate de UEFA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
Stallone, după ce a fost criticat pentru distribuirea fiicei sale în „Tulsa King”: „Vrem ce e mai bun pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Black Friday 2026 nu înseamnă automat chilipiruri. Cum afli dacă un produs chiar s-a ieftinit
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...