Universitatea Craiova a pierdut acasă meciul cu Sparta Praga, din Conference League. Golul victoriei cehilor, în minutul 89

Data actualizării: Data publicării:
Universitatea Cluj v Universitatea Craiova - Romania Superliga Play-off, Cluj-Napoca - 26 Apr 2025
Anzor Mekvabişvili (Universitatea) a ratat un penalty în min. 38 (şut peste poartă).Foto: Profimedia (arhivă)

Formaţia Universitatea Craiova a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Sparta Praga, în etapa a cincea a fazei principale a Conference League.

Universitatea a fost aproape să obţină un rezultat bun, însă a cedat pe final, după ce a ratat un penalty la 0-0. Albion Rrahmani (50) şi Matej Rynes (89) au marcat golurile oaspeţilor, în timp ce pentru craioveni a înscris Steven Nsimba (79).

Valoroasă echipă cehă şi-a impus jocul în Bănie şi în cele din urmă a obţinut victoria, care îi asigură prezenţa în faza următoare a competiţiei, Acrie agerpres.

Universitatea a avut prima ocazie notabilă a partidei, prin Etim (10), care a şutat din unghi după o mingea greşită de oaspeţi, dar portarul Vindahl a respins.

Sparta a fost periculoasă prin Rrahmani şi Mercado, dar şuturile lor (20) au fost blocate de defensiva craioveană. Ecuadorianul Mercado a trimis mingea în bară (26).

Etim a mai avut o oportunitate, însă a şutat de la 18 metri peste poartă (33).

În min. 34, atacantul nigerian a fost faultat de Sevinsky în careu, iar Universitatea a primit penalty, confirmat de VAR după o analiză îndelungată, însă Mekvabişvili (38) a şutat peste poartă din punctul cu var.

Sparta Praga putea intra la pauză în avantaj, dar Isenko a avut un reflex senzaţional la lovitura de cap a lui Sevinsky (45+4).

Oaspeţii au deschis scorul după pauză, prin kosovarul Albion Rrahmani (ex-Rapid Bucureşti), din pasa lui Haraslin (50), după o minge pierdută de Creţu.

Craiovenii au căutat egalarea, dar Vindahl a respins mingea trimisă de Cicâldău (54), din lovitură liberă.

Universitatea a izbutit egalarea prin francezul Nsimba (79), cu un şut puternic de la 24 de metri, la care Vindahl nu a putut face nimic.

Gazdele au făcut un pas înapoi, Baiaram a fost schimbat cu un fundaş (Stevanovic), iar Sparta a revenit în ofensivă, reuşind să marcheze golul victoriei prin Rynes (89), cu un şut la colţ, după centrarea lui Preciado.

Universitatea a avut o şansă de egalare, prin Houri (90+4), dar francezul a şutat slab din careu şi Vindahl a prins.

Aceasta este prima înfrângere de la venirea antrenorului portughez Filipe Coelho la Universitatea.

Universitatea rămâne cu şapte puncte, după 0-2 cu Rakow Czestochowa (deplasare), 1-1 cu FC Noah (acasă), 1-0 cu Rapid Viena (deplasare), 1-0 cu Mainz (acasă) şi 1-2 cu Sparta Praga (acasă). Echipa din Bănie mai are de jucat un meci, cu AEK Atena, pe 18 decembrie, în deplasare.

Universitatea Craiova - Sparta Praga 1-2 (0-0)

Au marcat:

  • Steven Nsimba (79),
  • Albion Rrahmani (50),
  • Matej Rynes (89).

 

Au evoluat echipele:

Universitatea Craiova: 77. Pavlo Isenko - 3. Oleksandr Romanciuk, 28. Adrian Rus, 15. Juraj Badelj - 19. Vasile Mogoş, 4. Alexandru Creţu, 5. Anzor Mekvabişvili (39. Steven Nsimba, 57), 23. Samuel Teles (14. Lyes Houri, 72) - 20. Alexandru Cicâldău (căpitan) - 12. Monday Etim (29. Luca Băsceanu, 71), 10. Ştefan Baiaram (24. Nikola Stevanovic, 82). Antrenor: Filipe Coelho.

Rezerve neutilizate: 1. Silviu Lung Jr, 21. Laurenţiu Popescu - 2. Florin Ştefan, 9. Assad Al Hamlawi, 30. David Matei, 38. Denys-Ioan Muntean.

Sparta: 1. Peter Vindahl - 19. Adam Sevinsky, 25. Asger Soerensen, 26. Patrik Vydra - 17. Angelo Preciado, 20. Sivert Mannsverk (5. Santiago Eneme, 67), 6. Kaan Kairinen, 11. Matej Rynes - 7. John Mercado (36. Garang Kuol, 84), 9. Albion Rrahmani (10. Jan Kuchta, 67), 22. Lukas Haraslin (căpitan; 14. Veljko Birmancevic, 72). Antrenor: Brian Priske.

Rezerve neutilizate: 44. Jakub Surovcik - 2. Martin Suchomel, 3. Pavel Kaderabek, 18. Lukas Sadilek, 27. Filip Panak, 28. Kevin-Prince Milla, 30. Jaroslav Zeleny, 52. Ondrej Penxa.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Lisa Stansfield, la 60 de ani. Povestea fascinantă a artistei care a cucerit lumea cu „All Around The World”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Michael Flatley în 2026, după un cancer agresiv. Diagnosticul i-a schimbat complet viața
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Cum au fost construite minunile ingineriei antice. Dunărea și munții, mutați pentru Podul lui Traian și...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Rețetă de cozonac fără frământare, dospit la rece
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...