Simone Biles a devenit cea mai decorată gimnastă din istorie

Data publicării:
(SP)BELGIUM ANTWERP WORLD ARTISTIC GYMNASTICS CHAMPIONSHIPS
Gimnasta americancă Simone Biles. Foto: Profimedia Images

Americanca Simone Biles a devenit cea mai decorată gimnastă din istorie după ce a câştigat a doua medalie de aur la Campionatele Mondiale de gimnastică, transmite News.ro.

După ce a ajutat Statele Unite să obţină la începutul acestei săptămâni un record de şapte titluri consecutive pe echipe, sportiva de 26 de ani a câştigat vineri aurul la individual compus.

Totalul ei de 34 de medalii mondiale şi olimpice este mai mare decât al oricărui alt gimnast, masculin sau feminin.

Biles a cucerit aurul cu un scor de 58,399 puncte.

Ea a încheiat pe primul loc în faţa campioanei în exerciţiu Rebeca Andrade din Brazilia (56,766), în timp ce colega americană a lui Biles, Shilese Jones, a obţinut bronzul cu un scor de 56,332.

Această medalie a continuat revenirea impresionantă a lui Biles în competiţiile internaţionale, evenimentul de la Antwerp fiind primul ei de când a luat o pauză de la acest sport, în urmă cu doi ani, pentru a se ocupa de sănătatea sa mintală.

Acest triumf a fost al şaselea ei titlu mondial la categoria individual, ceea ce îi permite să ajungă la un total de 27 de medalii mondiale, dintre care 21 de aur.

Ea şi-ar putea extinde acest număr în weekend, unde va încerca să urce pe podium în alte patru probe din finalele pe aparate.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”