Un bărbat a fost filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea liniștit în pădure. Animalul s-a năpustit asupra lui

Data actualizării: Data publicării:
urs in padure lovit cu bata de un barbat
Sursa foto: colaj captură video Facebook / George Garbacea

Un bărbat și-a riscat viața și a atacat cu un par, pe întuneric, un urs care dormea liniștit în pădure. Întreaga scenă, greu de privit, dar mai ales de înțeles, a fost filmată de un martor, amic cu agresorul. Doar norocul a făcut ca individul care a atacat de două ori animalul să scape cu viață. Imaginile publicate pe rețelele sociale au stârnit un val de reacții furioase din partea internauților.

În videoclipul de 40 de secunde, postat miercuri pe rețelele sociale și pe care Digi24.ro a decis să nu îl publice aici din cauza cruzimii imaginilor, se poate observa cum ursul doarme liniștit în pădure. La un moment dat, un bărbat înarmat cu un par se apropie de el și îl lovește în cap. Urmează apoi o nouă lovitură, moment în care animalul dă să atace. Se oprește într-un copac, timp în care atacatorul său reușește să fugă spre mașina în care îl aștepta cel care filmase întreg momentul.

"Vă prezint un videoclip în care un cetățean a ales să își riște viața și să lovească un urs în cap în timp ce acesta dormea. Provin dintr-un sat de munte, am fost martor al multor conflicte om-urs. Și, fără excepție, aceste conflicte au fost generate de oameni. De fiecare dată când cineva a avut de suferit, a fost pentru că a ales să se confrunte cu ursul. Chiar am auzit povești despre oameni care au mers în pădure cu topoare ca să încerce să ucidă un urs și, din păcate, unele dintre aceste întâmplări s-au soldat cu victime. Este esențial să înțelegem că atunci când intrăm în habitatul unui urs, suntem oaspeții lor. Ei nu sunt animalele pe care le vedem în desene animate; sunt ființe sălbatice care se apără și care se tem de noi la fel cum ne temem de ele. Aș vrea să împărtășesc această gândire: cei care aleg să se confrunte cu ursul si încearcă, într-un fel, să "câștige" premiul Darwin. În schimb, aș recomanda tuturor să păstreze o distanță sigură, să respecte natura și să lase ursul în pace", este mesajul scris de George Garbacea, cel care a publicat filmarea pe rețelele sociale.

În mai puțin de 9 ore de la publicare, postarea a adunat 34.000 de vizualizări și peste 100 de comentarii:

"Pe lângă faptul că și-a pus viața în pericol, a produs un obicei în care ursul, de fiecare dată când se va intersecta cu un om, va ataca. Asta mi se pare mai grav decât faptul că ar fi putut să moară ca un prost...", a scris cineva.

"Doamne, ce idioți! Şi cel care lovește, și cel care filmează...", a comentat altcineva.

"Dacă nu era copacul, nici d-un ADN nu mai rămânea din el", a spus un alt internaut. 

Potrivit legii, rănirea sau schingiuirea animalelor se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Mă declar fan". Profesor de canto celebru în SUA, impresionat de Alexandra Căpitănescu: "Atâta tehnică...
Film Now
Sharon Stone, în rochie mini la tv, picior peste picior pe canapea. „Arăți grozav, fantastic”, i-a spus Jimmy...
Adevarul
Filiera Horia Constantinescu din dosarul procurorilor corupți. Cum ar fi fost „grăbită” o anchetă, la cererea...
Newsweek
Victorie în instanță! Un pensionar obține mai multe puncte de stabilitate la pensie. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Dan Negru, reacție acidă după semifinala Eurovision 2026 în care a fost și Alexandra Căpitănescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Daniel Craig, greu de înlocuit. Încă se caută noul James Bond. Cele mai proaspete informații oferite de...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...