Agresorul livratorului din Bangladesh a fost trimis în judecată. „Nu pot respira același aer cu subumanii ăștia”, declarase el

Data publicării:
F_043_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Costin Tudoran, tanarul care s-a filmat in timp ce agresa un livrator din Bangadesh, este adus sub escorta politiei la Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 2. Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Bărbatul din Bucureşti care, la finalul lunii august, a agresat un livrator din Bangladesh şi a filmat incidentul, a fost trimis în judecată de către procurori, fiind acuzat de lovire sau alte violenţe şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

„La data de 08.10.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în urma cercetărilor efectuate de D.G.P.M.B. – Poliţia Sectorului 2, Secţia 7 Poliţie, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul I.G.P.R., a dispus trimiterea în judecată faţă de un inculpat, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, sub aspectul săvârşirii, în concurs, a infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (...) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen”, anunţă, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Procurorii menţionează că, la data de 26.08.2025, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în mun. Bucureşti, Sector 2, „din motive rasiale şi xenofobe, în scopul de a o determina să părăsească teritoriul ţării, inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, cetăţean originar din Bangladesh, lovind-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei, provocându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale”.

De asemenea, la data de 14.06.2025, în calitate de administrator al unui cont creat pe o platformă de socializare, „inculpatul a distribuit un colaj video, nerestricţionat vizualizării, în conţinutul căruia a intercalat în două rânduri simbolul Mişcării Legionare, precum şi o imagine care îl înfăţişează pe Adolf Hitler alături de alte două persoane, în timp ce aceştia se aflau în faţa a două drapele care redau svastica nazistă”.

Pe data de 26 august 2025, în jurul orei 22.30, în Municipiul Bucureşti, Cosmin Tudoran (20 de ani) a lovit cu pumnul în faţă un livrator din Bangladesh care aştepta la semafor. În paralel, agresorul, care a filmat incidentul cu telefonul mobil, a acuzat victima, în limba engleză, că „este un invadator” şi i-a cerut „să se întoarcă la el în ţară”. Tudoran a fost prins la scurt timp de către un poliţist aflat în timpul liber care a observat incidentul.

Inculpatul a declarat, ulterior, că nu poate să respire acelaşi aer cu „subumanii ăştia” şi că el a avut mereu „sânge pur”.

Pe 27 august, Tudoran a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Sectorului 2 sub acuzaţia de „lovire şi alte violenţe”, decizie menţinută pe 5 septembrie de Tribunalul Bucureşti. În timpul cercetărilor pentru săvârşirea acestei infracţiuni, pe baza postărilor din trecut ale lui Tudoran de pe reţelele sociale, procurorul de caz a extins urmărirea penală pe numele său şi pentru „utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe”.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a fost închisă rafinăria Lukoil-Petrotel Ploiești. Guvernul vrea să o redeschidă din cauza crizei...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce trebuie să mâncăm în fiecare zi pentru a dormi mai bine. Alimentele care interferează cu somnul
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026