Un băiat de 16 ani a fost prins cu peste 200 de pliculețe cu droguri în centrul Bucureștiului

Data publicării:
droguri
Având în vedere faptul că băiatul are 16 ani, el a fost predat lucrătorilor din cadrul DGASPC.

Un adolescent de 16 ani a fost prins, vineri dimineață, în centrul Capitalei cu 200 de plicuri de droguri. Atunci când a văzut jandarmii, a încercat să fugă de ei.

„Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 1,00, jandarmii bucureşteni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona centrală a Capitalei, în apropierea Bibliotecii Naţionale, au observat un tânăr ce manifesta un comportament asemănător persoanelor consumatoare de substanţe interzise, care, la vederea colegilor noştri, a încercat să se eschiveze pentru a evita contactul. În urma acţiunii desfăşurate şi a controlului corporal efectuat, asupra persoanei au fost găsite 205 pliculeţe transparente tip ziplock ce conţineau un praf alb. Tânărul, în vârstă de 16 ani, a fost condus la sediul secţiei de poliţie şi au fost întocmite actele de sesizare a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis Jandarmeria Română.

Având în vedere faptul că băiatul are 16 ani, el a fost predat lucrătorilor din cadrul DGASPC.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta orașelor din România vitale în caz de război. Sunt mici, dar importante pentru strategia militară
Digi FM
Smiley, anunț de ultimă oră la matinalul Digi FM! Surpriza uriașă pregătită pentru fani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironizată după ce a vorbit despre viața sa amoroasă: „S-a întâlnit cu fiecare bărbat de la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Panică la marginea Capitalei: urs de 500 de kg văzut în Pădurea Snagov. Pădurar: „Când l-am văzut, am...
Newsweek
La ce oră va intra pensia pe card vineri, 10 iulie? Ordinea în care sunt virate sumele, în funcție de bancă
Digi FM
Cum se menține Romanița Iovan în formă la 61 de ani. Creatoarea de modă dezvăluie cele 4 reguli de la care nu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce e mai rău dacă te scarpini după o înțepătură de țânțar. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Ce face Sylvester Stallone la 80 de ani când nu filmează. Un apropiat a rupt tăcerea: „S-a întors la prima...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...