Planuri pentru moţiunea de cenzură

Data publicării:
MOTIUNE 12

În acest moment, PNL are 171 de parlamentari. Pentru ca o eventuală moţiune de cenzură să fie adoptată este nevoie de cel puţin 287 de voturi. Primii pe care liberalii vor încerca să-i convingă să li se alăture sunt cei 26 de parlamentari UDMR.

Liberalii cred că şi cei 13 parlamentari ai PMP vor vota pentru demiterea guvernului Ponta, dar susţin că nu vor negocia cu aceştia. Chiar şi aşa, ar mai fi nevoie de cel încă 64 de voturi pentru ca moţiunea de cezură să fie adoptată. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că iniţiatorii moţiunii ar trebui să precizeze ce se întâmplă dacă aceasta va trece, ce guvern urmează şi ce program au.

De cealaltă parte, Guvernul se bazează pe majoritatea sa de 348 de voturi, formată din parlamentarii PSD, cei ai PC, ai UNPR şi cei care i s-au alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu. Asta, dacă cei 48 de parlamentari UNPR nu vor ceda invitaţiei liberalilor de a schimba Guvernul.

„Este foarte dificil să obţii o majoritate care să ducă la adoptarea moţiunii de cenzură fără să fii susţinut de parlamentari ai actualei UNPR”, a spus Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL.

Până la votul asupra moţiunii, liberalii construiesc deja un cabinet din umbră. Singurul nume anunțat este cel al lui Cătălin Predoiu, propus drept premier. De asemenea, spun că lucrează la un program de guvernare care ar trebui s fie gata la sfârșitul lunii ianuarie.

Mircea Geoană, fostul preşedinte al PSD exclus din partid la finalul anului trecut, este convins că moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament. Mircea Geoană spune că după căderea cabinetului Ponta ar trebui instalat un guvern de uniune naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Digi FM
Ioana Ginghină e supărată pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Ce a dezamăgit-o recent: "Mă doare sufletul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent
Newsweek
Avocatul Poporului obligă Casa de Pensii să crească o pensie la 8.000 lei. „Punctaj majorat”. Cum a procedat?
Digi FM
Familia fostei concurente de la "Chefi la cuțite", lovită de o nouă tragedie. La doar câteva ore de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi încearcă forţa coarnelor într-o pădure administrată de Ocolul Silvic...
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”