Lavrov: Moscova susține dorința Bucureștiului privind aprofundarea relațiilor

Data publicării:
serghei lavrov min de externe rus mfax 1

Lavrov a amintit că în iulie cele două țări celebrează 10 ani de la semnarea Tratatului pentru cooperare, iar în octombrie se vor împlini 135 de ani de relații diplomatice, relatează Itar-Tass.

„Sunt motive bune pentru evaluarea stadiului relațiilor noastre, precum și a perspectivelor. Vedem determinarea României către dezvoltarea relațiilor și avem pe deplin aceleași intenții”, a subliniat Lavrov.

Corlățean a subliniat că este prima vizită a unui ministru român de externe la Moscova din ultimii patru ani. „Vrem să confirmăm disponibilitatea guvernului României pentru viitoare contacte”, a spus el. 

Vizita lui Corlățean la Moscova vine după ce luna trecută la București a fost prezent secretarul Consiliului de securitate rus, Serghei Patrușev.

Săptămâna trecută, președintele Traian Băsescu a declarat la Digi24, pe tema relațiilor României cu Rusia: „Și noi și rușii trebuie să înțelegem că avem interese în regiune. Rusia este o țară mai mare, are interese mai mari, dar avem și noi interese și trebuie respectate”.

„Nu sunt un politician cu încredere în Moscova, cum nici Moscova nu are încredere în mine”, a adăugat el.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă