Chișinău. Percheziții la domiciliul familiei primarului Dorin Chirtoacă

Data publicării:
dorin chirtoaca mediafax

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă FOTO: MediafaxFoto

De cealaltă parte, liberalii califică această acțiune drept „una politică, o tentativă de intimidare a Partidului Liberal în calitatea sa de concurent electoral”.

Republica Moldova va avea alegeri legislative peste o lună.

Liderul liberal, Mihai Ghimpu, unchiul lui Dorin Chirtoacă, afirmă că în spatele acestor acțiuni s-ar afla PLDM și PD, care ar încerca să intimideze PL-ul prin intermediul Ministerului de Interne și al Procuraturii Generale. „Ei spun că nu este nimic politic, dar să ajungi până la aceea ca să faci percheziții în casa surorii mele, mama lui Dorin Chirtoacă, este josnic. Nu au niciun motiv să facă percheziții la domiciului acestora. Fapt că au lăsat acest fapt pentru noiembrie, mai aproape de campania electorală demonstează că este o acțiune politică, o tentativă de intimidare a PL ca concurent electoral”, a menționat liderul PL.

PL, PD și PLDM au făcut parte din alianța inițială proeuropeană aflată la guvernare la Chișinău după înlăturarea de la putere a comuniștilor, în 2009. Ulterior, relațiile dintre cele trei partide s-au tensionat, iar protocolul alianței a fost modificat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...