Augustin Zegrean: Desfăşurarea alegerilor parlamentare pe data de 6 decembrie - la mâna preşedintelui Iohannis

Data publicării:
augustin zegrean captura youtube
Augustin Zegrean

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat, miercuri seară, pentru Agerpres, că alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 6 decembrie doar dacă preşedintele Klaus Iohannis trimite la reexaminare legea adoptată de Parlament, ca urmare a încetării mandatului senatorilor şi deputaţilor aleşi în anul 2016, şi dacă Parlamentul nu adoptă un nou act normativ până la data scrutinului.

Curtea Constituţională a publicat, miercuri, motivarea deciziei prin care judecătorii au respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, arătând în document că hotărârea de guvern prin care a fost stabilită data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă, îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a actului normativ supus controlului de constituţionalitate, respectiv legea adoptată de Parlament.

"Legea încă nu a intrat în vigoare. Este la preşedinte, preşedintele are la dispoziţie 10 zile pentru promulgare sau mai are la dispoziţie să ceară Parlamentului reexaminarea legii. Dacă legea intră în vigoare înainte de 6 decembrie, se schimbă totul, totul se resetează. Dacă preşedintele ţine legea 10 zile şi în data de 24 octombrie trimite legea în Parlament, Parlamentul se poate mobiliza să o adopte foarte repede şi atunci preşedintele nu mai are decât 10 zile la dispoziţie din nou să o publice. Deci, e cam la mâna preşedintelui toată povestea", a explicat Augustin Zegrean.

Actul normativ adoptat de Parlament prevede, printre altele, că "data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor".

La finalul lunii septembrie, CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...