Live

Ciprian Ciucu anunță că demolează toate „caşcarabetele” ilegale din parcuri: „Suntem la început, ne facem mâna”

Data actualizării: Data publicării:
Ciprian Ciucu anunță că demolează toate „caşcarabetele” ilegale din parcuri. Foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a anunţat, joi, că va dărâma chioșcurile amplasate ilegal în parcurile din București. „Dezafectăm tot ce este amplasat ilegal și nu au contracte cu ALPAB”, a precizat Ciucu.

„Scoatem caşcarabetele din parcuri. După parcul Herăstrău urmează și parcul Cișmigiu. Dezafectăm tot ce este amplasat ilegal și nu au contracte cu ALPAB. Acum suntem la început, ne facem mâna. Poliția Locală a Municipiului București începe să miște. Vom civiliza toate spațiile publice din toate punctele de vedere”, a transmis Ciprian Ciucu pe pagina de Facebook.

Ciucu le cere companiilor de utilităţi un program de investiţii pentru 2027-2028

Tot joi,  Ciprian Ciucu le-a cerut companiilor de utilităţi publice să aibă un program de investiţii pentru 2027 - 2028, astfel încât lucrările lor să se coordoneze cu cele ale municipalităţii.

În acest fel, autorităţile locale vor să evite situaţiile în care lucrări recente de asfaltare sau amenajare a spaţiilor verzi sunt afectate de intervenţiile ulterioare ale companiilor de utilităţi, a informat PMB, joi, pe Facebook.

"Nu e posibil ca noi să finalizăm investiţii, iar dumneavoastră să veniţi la scurt timp şi să spargeţi. Trebuie să aveţi un grafic de lucrări, un program de investiţii făcut deja pentru 2027 - 2028. Pentru anul în curs este deja târziu, dar evident că sunt interesat să ştiu şi ce v-aţi planificat în această vară, în toamnă. Este obligatoriu să învăţaţi să vă coordonaţi cu lucrările Primăriei Capitalei, cu primăriile de sector. Nu e posibil ca noi să finalizăm investiţii, iar dumneavoastră să veniţi la scurt timp şi să spargeţi", le-a transmis Ciucu reprezentanţilor companiilor de utilităţi publice.

El le-a pus în vedere celor care au cabinete tehnice stradale să le cureţe de afişe, de graffiti şi să le întreţină. În caz contrar, riscă amenzi.

"La fel vor fi sancţionaţi şi cei care 'readuc la starea iniţială' în bătaie de joc. Lucrările trebuie să se facă cu simţ de răspundere, cu respect pentru oameni", a subliniat PMB.

La discuţii au participat reprezentanţi ai Apa Nova, Distrigaz, Reţele Electrice România, Netcity Telecom, Termoenergetica, Compania de Iluminat Public, Administraţia Străzilor, Energetica Servicii, STB.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Laura Giurcanu își vinde mașina și pleacă din România: ”Mă mut în altă țară”. Un mesaj a schimbat totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va arăta centrul Bucureștiului după modelul Madrid: planul lui Ciprian Ciucu pentru un oraș european în 10 ani

Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor. 20.000 de oameni s-au așezat la cea mai lungă masă din lume: „A fost o mare sufragerie”

Ciprian Ciucu anunță că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica: „Nu zic cuvântul sabotaj, dar prost management”

Podul Basarab va fi redeschis circulației după aproape trei luni de lucrări. Ciprian Ciucu: Reparațiile vor continua

Partenerii noștri