Live

Circulația trenurilor spre Aeroportul Otopeni, oprită în perioada 26-29 mai, într-un anumit interval orar, pentru lucrări de mentenanță

Data publicării:
Tren de la gară la aeroport Foto: Facebook / Transferoviar Călători

Circulația trenurilor pe ruta Bucureşti Nord - Pajura - Mogoşoaia - Aeroport Henri Coandă T1 va fi oprită în perioada 26 - 29 mai, între orele 10:30 - 15:30, pentru executarea unor lucrări de mentenanţă, a anunţat CFR SA.

Conform CFR, administratorul de infrastructură feroviară va executa lucrări de întreţinere şi mentenanţă feroviară pe relaţia Bucureşti Nord - H.M. Aeroport Henri Coandă T1 în perioada menţionată.

Lucrările programate includ revizii bianuale la electromecanismele de macaz şi la schimbătoarele de cale, precum şi lucrări de detensionare şi suduri alumino-termice (AT), buraj mecanizat şi înlocuire de şine defecte, conform reglementărilor feroviare în vigoare.

„Pentru desfăşurarea lucrărilor în condiţii de siguranţă, în perioada 26 - 29 mai 2026 se va închide temporar circulaţia feroviară pe relaţia Bucureşti Nord - Pajura - Mogoşoaia - Aeroport Henri Coandă T1, doar între orele 10:30 - 15:30. Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii normale, în afara intervalului de închidere, conform dispoziţiilor Regulatorului de circulaţie (RC)”, arată comunicatul.

Trenuri anulate. O linie de autobuz, reintrodusă

În acest context, conform CFR, vor fi anulate trenurile 7919, 7921, 7923, 7925, 7927, 7929, 7922, 7924, 7926, 7928, 7930 şi 7932.

De asemenea, operatorii feroviari vor introduce în circulaţie garnituri suplimentare, conform programelor aprobate de transport, potrivit Agerpres.

Pentru asigurarea legăturii directe spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) va reintroduce linia de autobuz 780, pe traseul Gara Basarab - Aeroport Henri Coandă, care va funcţiona în intervalul orar 10:00 - 16:00.

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cel mai bogat om din Ucraina a ”săltat” un român din centrul Bucureștiului: ”M-a băgat într-o dubă și mi-a zis să semnez”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avioanele decolează „pe jumătate goale” din cauza cozilor provocate de noul sistem de control la frontieră al UE

Imagini cu pasageri cuprinși de panică la bordul unui avion, în timpul cutremurului din Venezuela

Nou scandal între Moscova și Chișinău: Rusia acuză R. Moldova că a reținut „ilegal” curieri diplomatici, MAE moldovean neagă

Două trenuri de călători care aveau la bord 200 de persoane s-au ciocnit în vestul-centrul Poloniei

Partenerii noștri