Donald Trump susține că Washingtonul ar putea ajunge la un acord cu Havana: „Trăiau din banii şi petrolul Venezuelei”
După ce a amenințat cu tarife țările care vând petrol Cubei, președintele american Donald Trump a susținut sâmbătă că Washingtonul ar putea „ajunge la un acord” în privința Havanei, relatează Reuters.
Liderul de la Casa Albă a făcut din nou apel la insulă să negocieze cu Statele Unite.
„Nu trebuie să se ajungă la o criză umanitară”, a spus Donald Trump jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului Air Force One. „Cred că vor veni cu siguranţă la noi şi vor dori să încheie un acord. Este o situaţie foarte proastă pentru Cuba. Nu au bani. Nu au petrol. Trăiau din banii şi petrolul Venezuelei, dar de acum nu vor mai primi nimic”, a precizat el.
Venezuela era până acum principalul furnizor de petrol al Cubei, dar de la capturarea lui Nicolas Maduro de către forţele speciale americane pe 3 ianuarie şi înlocuirea sa cu vicepreşedinta Delcy Rodriguez, Caracas îşi vinde petrolul Statelor Unite.
Vineri, țara condusă acum de Rodriguez şi-a exprimat „solidaritatea” faţă de Cuba.
„Venezuela respinge decretul prezidenţial emis de guvernul SUA”, ce urmăreşte „impunerea de măsuri punitive ţărilor care decid să menţină relaţii comerciale legitime cu Cuba”, se arată într-un comunicat emis de Ministerului de Externe venezuelean. „Venezuela îşi exprimă solidaritatea faţă de poporul cubanez”, au asigurat în acelaşi text autorităţile de la Caracas.
Citește și:
Editor : A.M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News