Live

Comisia Europeană, despre semnarea acordului comercial UE - Mercosur: Va avea loc „cu puţin noroc, în curând"

Data publicării:
Protest al fermierilor, din cauza acordului UE-MERCOSUR, în fața Parlamentului European

Comisia Europeană a anunțat luni că semnarea acordului comercial între UE și Mercosur, amânată după ultima întrevedere a liderilor europeni, ca urmare a opoziției Franței și Italiei, va avea loc „cu puțin noroc, în curând”, relatează EFE, conform Agerpres.

„Nu am o dată de confirmat, nici o altă dată concretă, dar pot confirma că suntem pe drumul corect pentru a putea lua în considerare o semnare, cu puţin noroc, în curând", a spus purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, la conferinţa de presă zilnică.

Pinho a confirmat că în ultimele două săptămâni au avut loc „discuţii legate de activitatea de lucru" şi „un progres" în domeniu, dar nu a spus exact în ce puncte s-a avansat.

Ţările din UE au exclus, la summitul din decembrie, la Bruxelles, ca acordul, care se negociază de 26 de ani, să fie semnat în perioada 20-21 decembrie, în Brazilia, data care fusese stabilită iniţial.

După reuniune, Uniunea Europeană a avansat data de 12 ianuarie pentru semnarea, în Paraguay, a acordului, cu condiţia să convingă Italia şi Franţa, presate de sectoarele lor agricole.

Înainte de potenţiala semnare, ţările vor trebuie să reîncerce să obţină majoritatea calificată pentru pact, vot în care va fi esenţial de văzut dacă Italia şi-a rezolvat problemele cu sectorul său agricol, care au dus la amânarea semnării prevăzute iniţial.

Amintim că, în ziua summitului UE, aproximativ 10.000 de fermieri, din peste 40 de grupuri din toate statele membre ale blocului comunitar, au ieșit cu 500 de tractoare în stradă, la Bruxelles, pentru a denunța impactul politicii agricole a UE și controversatul acord comercial al UE cu țările Mercosur.

Citește și:

Ursula von der Leyen a anunțat că amână semnarea acordului Mercosur, care a declanșat protestele violente ale fermierilor la Bruxelles

Fermierii și ecologiștii salută amânarea acordului UE - Mercosur. Ce urmează

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce-a pățit în străinătate ”perla” vândută de Gigi Becali cu 6.000.000 de euro! Mai are contract până în 2027

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

La ce ţintă de deficit s-a angajat Ilie Bolojan la Bruxelles. „Am confirmat cu comisarul pentru economie”

Scandal în UE: Germania şi Belgia cer Ungariei să deblocheze ajutorul de 90 de miliarde pentru Ucraina

Comisia Europeană nu observă nicio criză energetică în Ungaria după închiderea conductei Drujba

UE va propune interzicerea totală a petrolului rusesc după alegerile din Ungaria (Reuters)

Partenerii noștri