Live

Percheziţii la serverele Fidesz din Ungaria. Partidul lui Viktor Orban: „Fără precedent de la sfârşitul comunismului”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Percheziţii erau în curs, marţi, la centrul de date în care se află serverele Partidului Fidesz al fostului premier naţionalist ungar Viktor Orban, anunţă într-un comunicat postat pe Facebook formaţiunea, relatează AFP.

„Anchetatori de la Parchet s-au prezentat fără să prevină la centrul de date în care se află serverele Fidesz, cu intenţia de a confisca întregul sistem de comunicaţii al partidului şi bazele sale de date", anunţă Fidesz.

Partidul lui Orban denunţă „o tiranie care a atins un nou nivel”.

„Nu a existat niciun precedent de acest fel în Ungaria din 1990, de la sfârşitul comunismului”, denunţă formaţiunea.

Citește și

Ungaria a deschis o anchetă privind legăturile fostului ministru de Externe Szijjarto cu Rusia

Viktor Orban a fost dat afară de la putere, pe care o deţinea de 16 ani, după ce a fost înfrânt în alegeri legislative în aprilie.

Succesorul său conservator şi proeuropean, premierul ungar Peter Magyar, a anunţat, tot pe Facebook, că a aflat despre aceste percheziţii din anunţul Fidesz.

„Aşteptăm o declaraţie a parchetului”, scrie el.

Magyar s-a angajat să destructureze sistemul pe care Viktor Orban l-a desfăşurat cu scopul de a acapara instituţiile ţării şi să pună capăt corupţiei - devenită endemică - în Ungaria.

Fidesz denunţă aceste reforme drept „autocratice” - o acuzaţie formulată adesea lui Viktor Orban pe când se afla la putere.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Presa de la Madrid a văzut ce a declarat Cristi Chivu și a tras concluzia, după Real - Inter, în prima etapă din UCL

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Firmă cercetată penal pentru activităţi miniere fără permis. „Din balastieră s-ar fi comercializat agregate minerale”

Percheziții ale procurorilor DNA la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Acțiunea vizează Facultatea de Medicină

Un suedez suspectat de atentate la comandă a fost prins în România. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Metoda „falsul accident”, folosită pentru a obține mii de lei de la șoferi, în București. Percheziții și trei persoane reținute

Partenerii noștri