Live

Președintele Cehiei, vindecat de COVID, pledează pentru vaccinarea obligatorie. Care sunt argumentele lui Milos Zeman

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Cehiei, Milos Zeman, a militat pentru vaccinarea obligatorie în mesajul de Crăciun. Foto: Profimedia

Milos Zeman, preşedintele Cehiei, s-a pronunţat în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, în discursul său tradiţional de Crăciun. Zeman, care a fost la rândul lui bolnav de COVID, a explicat că iniţial a fost sceptic faţă de această idee, dar şi-a schimbat părerea după noile valuri de infectare.

Argumentul final a fost Austria, care a decretat obligativitatea vaccinării din februarie 2022, a mai spus președintele ceh.

„Sunt convins că acesta este cel mai uşor mod de a suprima pandemia. Avem deja vaccinarea obligatorie împotriva unei întregi game de alte boli”, a spus Milos Zeman în discursul difuzat live, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

El a comentat şi alte subiecte, criticându-i, cum a mai făcut în trecut, pe militanţii pentru mediu pentru ceea ce a calificat drept transformarea unor ”obiective ecologice rezonabile într-un fel de religie”.

Milos Zeman a fost bolnav de COVID luna trecută, iar imaginile cu el asistând dintr-o „cușcă” de plexiglas la depunerea jurământului de către noul premier Petr Fiala au făcut înconjurul lumii.

Președintele Cehiei, Milos Zeman, izolat complet în spatele plexiglasului, la depunerea jurământului de către noul premier, Petr Fiala. Foto: Profimedia

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal în Cehia: Premierul Babis a cules flori dintr-un parc național și și-a pus filmul pe Facebook. „Dacă trebuie, plătesc amendă”

Un elicopter cu cinci militari la bord s-a prăbușit în Cehia. A fost raportat un mort

Încă o țară europeană vrea să interzică telefoanele mobile în şcoli. „Transformă profesorii în inspectori de ghiozdane”

Parchetul European, condus de Kovesi, a ajuns și la fondurile europene folosite de companiile premierului ceh Andrej Babis

Partenerii noștri