Live

Volodimir Zelenski, recunoscător pentru decizia UE de a împrumuta Ucraina cu 90 de miliarde de euro: „Ne întărește reziliența”

Data publicării:
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski s-a declarat recunoscător pentru decizia UE de a acorda Ucrainei un împrumut în valoare de 90 de miliarde de euro. Liderul de la Kiev consideră sprijinul drept „semnificativ” și care „întărește cu adevărat reziliența”.

„Sunt recunoscător tuturor liderilor Uniunii Europene pentru decizia Consiliului European privind acordarea unui sprijin financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei în perioada 2026-2027. Este un sprijin semnificativ, care ne întărește cu adevărat reziliența. Este important ca activele rusești să rămână blocate și ca Ucraina să aibă o garanție de securitate financiară pentru următorii ani. Vă mulțumesc pentru acest rezultat și pentru unitate. Împreună, apărăm viitorul continentului nostru”, a scris președintele ucrainean pe X.

Joi, 18 decembrie, liderul de la Kiev a avertizat că Ucraina riscă să își reducă semnificativ producția de drone necesare războiului cu Rusia dacă nu va primi anul viitor fonduri din activele rusești înghețate în Uniunea Europeană. Conform spuselor sale, deficitul de ajutor financiar extern al Kievului este estimat la 45 - 50 de miliarde de euro.

Deși nu au reușit să se pună de acord asupra utilizării activelor rusești înghețate, liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru a acorda Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro.

Acordul, despre care liderii au afirmat că va satisface nevoile militare şi economice ale Ucrainei pentru următorii doi ani, a fost încheiat după mai mult de o zi de discuţii la summitul de la Bruxelles. 

„Ne-am angajat, am livrat”, a scris şeful UE, Antonio Costa, pe X, când a anunţat acordul de acordare a unui împrumut garantat de bugetul comun al blocului.

Totodată, preşedintele Nicuşor Dan a explicat, vineri dimineaţă, soluţia agreată de liderii europeni pentru finanţarea Ucrainei, precizând că UE ia de la băncile comerciale un împrumut de 90 de miliarde de euro, iar ţara aflată în război va rambursa banii la finalizarea conflictului. Dobânzile vor fi plătite din bugetul Uniunii, chiar dacă Ungaria, Slovacia, Cehia au exprimat rezerve cu privire la achitarea acestora, ceea ce şeful statului a catalogat mai mult ca o poziţionare politică.

Citește și:

Viktor Orban amenință că retrage rezervele ungare din Belgia, dacă UE folosește activele înghețate ale Rusiei pentru Ucraina

Opinia oficialilor americani despre Vladimir Putin, contrazisă de Volodimir Zelenski: „Nu dorește să pună capăt războiului”

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cucerirea estului Ucrainei ar costa Moscova 800.000 de soldați, susține Volodimir Zelenski. Câți ucraineni au murit pe front

Nicuşor Dan, convorbire cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European: Susţinem consolidarea Pieţei Unice

Reprezentanții statelor UE, aproape de un acord pentru împrumutul de 90 de miliarde de euro către Ucraina. Care sunt pașii următori

Ucraina forțează mâna SUA pe tema garanțiilor de securitate: de la 15 la 50 de ani. Dmitri Medevdev: „Nu pot fi unilaterale”

Partenerii noștri