Campania Digi24 “Avem același sânge” ajunge în Bacău și Dolj

Data actualizării: Data publicării:
download (5)

Digi24 relansează apelul la donarea de sânge în cadrul celui mai amplu și ambițios proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților.

Peste 2.400 de români au fost donatori pentru viață în cadrul proiectului care se va desfășura pe tot parcursul acestui an. Până acum, campania “Avem același sânge” a ajuns în 11 județe.

Vineri, 19 mai, caravanele mobile vor ajunge în județul Bacău, municipiul Onești, dar și în județul Dolj, orașul Filiași. Acțiunea se desfășoară cu ajutorul personalului medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău și Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova.

Pe 19 mai 2023, campania“Avem același sânge” va fi în două județe simultan:

  • În Bacău, unde donarea de sânge va avea loc în municipiul Onești, la Sala de sport municipală, între orele 8:00-15:00.

  • În județul Dolj, unde donarea de sânge va avea loc în oraşul Filiași, la Sala de festivități a Școlii Gimnaziale, între orele 8.00-15.00.

Alături de comunitațile din Bacău și Dolj, jurnalistele Digi24 Carla Tănasie, Mihaela Brazdeș și Elena Alexandru vor transmite în direct evenimentul de donare.

Cu ajutorul Parteneriatului Digi 24 - UMF “Carol Davila” continuăm și studiul național privind cuantificarea riscului la evenimente cardiovasculare și evaluarea calității somnului, în rândul donatorilor de sânge.

Digi24 le mulțumește partenerilor: Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău, Consiliul Județean Bacău, Primăria Onești, Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova, Consiliul Județean Dolj și Primăria Filiași.

Proiect susținut de SANADOR



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Împrumuți mașina unui prieten și acesta primește amendă de la radar. Cine trebuie să plătească și ce...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Daphne din „Bridgerton”, nuntă de vis în Provence. Phoebe Dynevor s-a căsătorit cu un producător de film
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă