GENERAŢIA REVOLUŢIEI. Protestul, exerciţiul democraţiei
De la Generaţia Revoluţiei, la generaţia Facebook, de la „Jos comunismul” şi pînă la „Uniţi salvăm Roşia Montană”, Digi 24 va spune istoria protestelor din ultimii 24 de ani.
Mai de voie, mai de nevoie, timp de 45 de ani, mulţi români au protestat... în tăcere! În comunism, nimeni nu îndrăznea să vorbească despre lipsa de libertate. Strigam ce ne spunea partidul să strigăm, băteam din palme la comandă şi ne ridicăm în slăvi conducătorul mult stimat.
Niculae Rădulescu Dobrogea este nepotul filosofului Constantin Noica. Îşi aminteşte că a participat la ultimul 23 august organizat de Ceauşescu, în 1989. Pentru prima dată după 45 de ani de minciună, poporul n-a mai vrut să se prefacă.
„Când am ajuns în dreptul tribunei, am huiduit. Difuzoarele cu osanale ridicate partidului erau însă mult mai puternice decât glasurile noastre”, îşi aminteşte nepotul lui Constantin Noica.
Miting scăpat de sub control
A urmat anul de graţie 1989. În decembrie la Timişoara, românii au ieşit în stradă hotărîţi să moară pentru libertate. Nimeni nu credea că revoltă lor avea să dărîme un sistem.
În ziua de 21 decembrie, la Bucureşti, Ceauşescu a organizat un miting pentru a câştigă bunăvoinţa poporului. Era însă prea tîrziu. Totul a scăpat de sub control şi, în ziua de 22, dictatorul a fugit. Românii au trăit o explozie de bucurie.
„Ne iubeam, zâmbeam şi eram fericiţi. Strigăm încontinuu Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”, povesteşte Niculae Rădulescu Dobrogea.
„Ceauşescu rămâne ultimul mohican. Pentru o parte din populaţie a meritat riscul să iasă şi să dea odată pentru totdeauna regimul jos”, spune Alexandru Gussi, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice.
Mihail Bumbeş, activist la organizaţia Miliţia Spirituală, îşi aduce aminte cum au arătat primele zile de libertate. Era numai un copil în 1989. A ieşit în stradă împreună cu prietenii.
„Ne-am dus la comitetul de partid şi am aruncat cu pietre. Îmi aduc foarte bine aminte de acele vremuri, am strigat Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”, povesteşte Mihail Bumbeş, activist la Miliţia Spirituală.
Piața Universității și începuturile culturii democratice
Anul 1990 a însemnat pentru români demonstraţii şi proteste de stradă violente. Societatea era învrăjbită, fiecare era liber să spună ceea ce gândeşte şi să strige tot ceea ce vrea. Regimul Iliescu -FSN a fost etichetat drept ,, neocomunism,. Românii vorbeau liber, în sfârşit.
„Începutul fenomenului Piaţă Universităţii este probabil piatră de temelie a constituirii unei culturi democratice în România”, apreciază Alexandru Gussi, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice.
În ultimii 24 de ani, protestul a căpătat din nou o formă organizată, cu buget. Românii au ieşit la mitinguri mânaţi de politicieni, cu steguleţe, şepcuţe şi lozinci dictate de alţii. Că la partid.
„Oamenii, deci, au fost puşi să protesteze mai degrabă atunci când interesele unor partide sau interesele unor lideri de sindicat erau puse în pericol”, explică Alexandru Gussi.
„De aici a rezultat o neîncredere a cetăţenilor în protest. S-au simţit utilizaţi, de multe ori nu au văzut rezultatele protestului lor”, adaugă acesta.
În iarnă anului 2012 a apărut o nouă generaţie de protestatari. Oameni sătui de politicieni, de propagandă şi de promisiuni fără acoperire. Din nou, Piaţă Universităţii a luat foc.
Un an mai târziu, tinerii au început să protesteze civilizat, rafinat, în încercarea de a construi o societate civilă pe care România n-a avut-o niciodată. Lumea îşi da întîlnire la manifestaţie pe facebook. O altă generaţie vrea să se facă auzită şi să fie băgată în seama.
„Asta este cel mai creativ protest care a existat vreodată în România. Şi, dacă greşesc, atunci poate este cel mai creativ protest de după 1989”, aprecia un protestatar, Cristian Neagoe.
„Protestele din toamna anului 2013 cred că arată o schimbare socială. Există o categorie de populaţie care pur şi simplu nu există la începutul tranziţiei, care se exprimă altfel, are alte interese. Din punctul asta de vedere, vedem o cultură a protestului extrem de civilizată”, afirmă Alexandru Gussi.
Cu toate că astăzi are 72 de ani, Niculae Rădulescu Dobrogea continuă să meargă în Piaţă Universităţii că să spună ceea ce gândeşte.
„Oamenii trebuie să protesteze, că să atragă atenţia celor care ne conduc că greşesc”, spune acesta.
„De-a lungul istoriei, fără protest nu s-ar fi schimbat mare lucru”, este de părere Mihail Bumbeş.
De la generaţia celor care susţineau partidul unic şi pînă la generaţia Facebook este o cale lungă. Pînă la urmă, libertatea de exprimare rămâne un câştig al democraţiei, un atu pentru ca noi să rămânem mereu tineri şi neliniştiţi.
Tu ce ai făcut la Revoluție?
Îți aduci aminte unde erai în decembrie '89? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
