„Sub blăniţa căţeilor am găsit nenorocire”. Toţi câinii schingiuiți au fost preluați din adăpostul privat de la Suraia
Toate animalele din adăpostul privat de câini din comuna vrânceană Suraia au fost relocate la câteva zile de la suspendarea activităţii, după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini care surprind presupuse acte de cruzime. Rămân însă întrebări legate de modul în care au fost derulate contractele publice pentru capturare şi îngrijire şi dacă sumele achitate de administraţii au fost proporţionale cu serviciile prestate, scrie Agerpres într-un reportaj.
La momentul controlului, în adăpostul de la Suraia au fost identificate aproximativ 205 animale, iar o parte au putut fi încredinţate spre adopţie fără sterilizare, din motive medicale, în limitele prevăzute de reglementări.
„Am solicitat la ANSVSA, zilele trecute, o derogare să ni se permită să încredinţăm spre adopţie animalele toate nesterilizate şi ni s-a răspuns că nu există derogare de la acest cadru legal. (...) Aceşti câini pot părăsi adăpostul, fiind încredinţaţi spre adopţie după ce sunt sterilizaţi. Excepţia este faptul că acei câini care nu au o stare clinică optimă pot fi adoptaţi fără a fi sterilizaţi. (...) DSVSA Vrancea a suspendat imediat activitatea după ce am vizualizat imaginile difuzate în mediul online, am aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 39.000 de lei, am interzis eutanasierea câinilor în acel adăpost, am sesizat Colegiul Medicilor Veterinari Vrancea vizavi de manoperele medicale pe care le desfăşura medicul respectiv. Aşteptăm răspunsul, pentru că vom dispune şi alte măsuri în funcţie de acest răspuns. Colegiul Medicilor Veterinari este singurul care poate retrage dreptul de liberă practică, în funcţie de aspectele constatate. DSVSA aplică cadrul legal în limitele competenţelor pe care le avem, nu există excepţii pentru niciun agent economic şi rog populaţia să aibă încredere în autorităţile statului”, a declarat directorul DSVSA Vrancea, Mihai Cristinel, pentru Agerpres.
„Am trimis nenumărate adrese”
În paralel cu acuzaţiile privind condiţiile din adăpost şi modul de intervenţie asupra animalelor, activişti şi ONG-uri au semnalat suspiciuni referitoare la nerespectarea unor proceduri obligatorii - de la evidenţă şi microcipare, până la sterilizare, tratamente şi eutanasiere.
Medicul veterinar Emma Stratulat, preşedinta unei asociaţii de protecţie a animalelor din Iaşi, spune că organizaţia pe care o reprezintă a primit informaţii despre situaţia din Suraia cu mult înainte ca subiectul să explodeze în mediul online şi susţine că a încercat să atragă atenţia autorităţilor.
„Despre grozăviile care se întâmplă în general, la nivelul ţării, ştim de foarte mult timp, din 2020 au existat semnale. De aici de la Suraia, am aflat în jur de 2023-2024 că se întâmplă anumite lucruri. Noi am început să notificăm autorităţile, am trimis nenumărate adrese, dar de fiecare dată primeam răspunsul că este legal, că este în regulă, că nu este nicio problemă. Şi atunci am hotărât că trebuie să arătăm ceea ce se întâmplă, de fapt şi de drept, în spatele acestor garduri de metal şi am început să luăm măsuri pe cont propriu, cum ar veni. Şi acum câteva zile am reuşit să aducem în spaţiul public tot ceea ce se întâmpla de fapt”, a spus Emma Stratulat.
Medicul susţine că situaţii similare ar exista şi în alte locuri şi că problema ţine, în opinia sa, şi de abordarea legislativă şi administrativă privind gestionarea câinilor fără stăpân.
„Nu este un caz singular, asta este durerea cea mai mare: nu se întâmplă doar la Suraia, ci în multe alte adăposturi private şi uneori chiar şi publice. Este un cumul de factori, dar, în principal, este faptul că se susţine eutanasia în locul sterilizărilor în masă. Vedem că de foarte mulţi ani, de un deceniu, se eutanasiază în număr exagerat de mare. Avem miliarde de euro cheltuite de statul român pe eutanasie şi totuşi încă avem o mare problemă pe străzile din România. Atunci clar că este o abordare greşiţă. Noi ne dorim să fie transformată abordarea în sterilizări în masă, microcipare şi, în plus, în responsabilizarea oamenilor. Pentru că din această cauză suntem acolo unde suntem în acest moment”, a susţinut Ema Stratulat.
„Sub blăniţa căţeilor am găsit nenorocire”
De altfel, deşi existau plângeri la adresa societăţii în cauză încă de anul trecut şi a fost înregistrat un dosar pe rolul instanţelor, abia după presiunea publică generată de imaginile apărute online autorităţile sanitar-veterinare şi poliţia au făcut verificări la adăpost, iar activitatea a fost suspendată.
Imediat după ce cazul a devenit public, voluntari şi ONG-uri care au ajuns la Suraia au început să preia câini din adăpost, pentru tratament şi adopţie.
Marius Chircă, reprezentant al unui ONG implicat în acţiunile de salvare, susţine că mulţi dintre câinii preluaţi erau într-o stare gravă şi că procesul de relocare a fost complicat de condiţii şi de proceduri.
„Sub blăniţa căţeilor am găsit nenorocire şi primesc în timp real imagini din clinică, unde se lucrează la foc continuu. Sunt câini cu gâtul secţionat, toţi au pneumonie. Clinica la care se află beneficiază de aparatură de ultimă generaţie. Sunt parametri de hematologie şi biochimie pe care aparatele nu le pot citi. Asta demonstrează o anemie câ se poate de severă. Nu ştiu cine îşi asumă în momentul de faţă riscurile pentru sterilizare. (...) Acest loc nu permite condiţii pentru ca fiecare câine să fie verificat din punct de vedere veterinar aşa cum trebuie. Sterilizarea este o intervenţie chirurgicală sub anestezie şi orice sterilizare se face cu analize înainte. Aici nu se pot face”, a susţinut Marius Chircă.
„De acolo porneşte totul”
La poarta adăpostului au fost, zile la rând, voluntari şi iubitori de animale nemulţumiţi faţă de lege şi măsurile de control, care au cerut măsuri mai dure, inclusiv modificări legislative, în special în ceea ce priveşte posibilitatea eutanasierii după 14 zile.
„Consider că autorităţile au o mare bubă şi trebuie tratată. Şi ca să fie tratată această bubă, ar trebui să fim aici câteva sute de oameni, pe puţin. Cu siguranţă legislaţia este perfectibilă. În primul rând ar trebui eliminată definitiv legea care permite eutanasia după 14 zile. Consider că este o lege abuzivă, agresivă din toate punctele de vedere. Sunt şi alte soluţii, cum ar fi primordial sterilizarea şi educaţia oamenilor din toate mediile, să nu îşi mai lase câinii la poartă, să sterilizeze, să îşi ţină câinii în curte, pentru că ei sunt practic sursa. De acolo porneşte totul”, a fost de părere Georgeta Militaru Olaru, reprezentantă a unei asociaţii de protecţie a animalelor, care a ajuns la Suraia în calitate de voluntar.
„Ne spunea că nu are timp de noi”
Marinela Trifan susţine că a încercat, în toamnă, să recupereze mai mulţi câini ridicaţi din faţa gării unde lucra şi s-a lovit de refuzuri, amânări şi replici pe care le consideră jignitoare din partea administratorului adăpostului.. Ea afirmă că familia sa a depus sesizări, dar că nu a primit un răspuns.
„În septembrie am venit aici să ridic şase câini. Lucrez la CFR şi mi i-au luat din faţa gării. Eram în concediu şi am venit să îi iau de aici. Mi s-a spus că trebuie să vin cu acordul vecinilor, că îi va castra, mi-i va da, îi va steriliza. Trei luni de zile nu am reuşit să îi iau pe toţi, din şase au mai rămas trei. Mi-a spus că după un câine a venit altcineva, să îl lăsăm în pace, că nu are timp de noi. Ne chema aici să venim să îi luăm şi apoi ne spunea că nu are timp de noi. Îmi închidea telefonul şi nu aveam cu cine să vorbesc. La un moment dat mi s-a spus că rolul meu este la cratiţă şi că nu am ce să caut să salvez câini, şi mi s-a reproşat de ce nu i-am luat dinainte. Eu i-am spus că nu ştiam că vor fi luaţi şi că am deja 11 câini acasă, dar, având în vedere că sfârşitul lor este moartea, am preferat să mai fac un efort financiar şi să îi iau şi pe aceştia. L-am întrebat dacă îi mai are, pentru că au trecut trei luni şi a ameninţat că îi omoară şi îmi trimite filmare dacă tot spun că i-a omorât. În final mi-a dat doar trei câini, necastraţi, extrem de slabi, speriaţi. Soţul meu a mers un pic mai departe şi făcut o plângere mai sus, de care a aflat, mi-a spus că soţul meu nu poate să facă nimic, pentru că el are pile. La sesizările pe care le-am făcut nu am primit niciun răspuns”, a povestit Marinela Trifan.
„Contractul era de 40.000 de lei pe an”
În timp ce ancheta penală vizează fapte legate de tratamentul aplicat animalelor, un alt plan al discuţiei publice este cel financiar: cât au plătit, în total, administraţiile locale pentru capturare şi îngrijire şi ce servicii au primit efectiv.
Primarul comunei Suraia, Maria Stroe, comuna pe raza căreia se află adăpostul privat, susţine că şi administraţia locală a avut un contract încheiat pe cinci ani, dar că, în practică, a existat o singură factură, în 2023, iar ulterior nu s-a mai apelat la serviciile adăpostului, invocând nemulţumiri ale comunităţii.
„Este un contract de concesiune cu delegare de serviciu pentru capturarea câinilor pe raza comunei Suraia, făcut pe cinci ani. Noi am avut doar o factură pe anul 2023 pentru capturarea a 18-19 câini, dintre care doi au fost adoptaţi. Factura a fost plătită. Contractul era de 40.000 de lei pe an, aşa este prevăzut. În anii următori nu am mai prestat servicii pe raza comunei din varii motive, pentru că am avut o nemulţumire a cetăţenilor că diverşi cetăţeni din alte localităţi aduceau câini şi îi lăsau la intrarea în comună şi nu cred că era corect ca noi să plătim pentru acei câini aduşi. Şi atunci am preferat să nu mai apelăm la serviciile acestui adăpost privat. Ironia a fost că eu am făcut campanii de sterilizare în fiecare an, mai puţin ultimii doi ani, când nu au mai vrut să vină să facă campanii de sterilizare la Suraia, motivând că avem adăpost pe raza comunei. Contractul pe care îl aveam cu adăpostul este în derulare, dar un contract se poate rezilia de comun acord şi probabil situaţia actuală va permite să îl reziliem”, a afirmat Maria Stroe.
Câți bani a primit adăpostul de la primării
În Vrancea, au fost numeroase primăriile care au delegat acest serviciu către adăpostul de la Suraia. Printre acestea se numără, conform datelor din platforma naţională de licitaţii publice, Vidra - 250.000 de lei, Măicăneşti - 295.875 de lei, Mărăşeşti - 219.433 de lei, Coteşti - 250.000 de lei, Broşteni - 300.000 de lei, Rugineşti - 210.000 de lei, Tulnici - 125.500 de lei, Vânători - 840.000 de lei, Bilieşti - 200.000 de lei.
Dar contracte cu societatea de la Suraia au încheiat şi primării din Constanţa, Iaşi, Buzău sau Dâmboviţa.
În multe judeţe, contractele de delegare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt atribuite prin proceduri în care se prezintă o singură firmă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea a transmis că a deschis un dosar penal care vizează infracţiuni grave şi că au fost dispuse măsuri preventive, inclusiv faţă de o persoană juridică, respectiv societatea care administra adăpostul.
Dosar penal pentru schingiuirea animalelor
Pe 11 februarie, poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea, împreună cu reprezentanţi ai DSVSA Vrancea şi ai ANSVSA Bucureşti, au efectuat verificări comune la un adăpost privat de câini din localitatea Suraia. În urma controlului, autoritatea sanitar-veterinară competentă a dispus suspendarea imediată a activităţii adăpostului, iar la nivelul IPJ Vrancea a fost înregistrat, din oficiu, un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de schingiuire a animalelor, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.
„La data de 13 februarie, poliţiştii IPJ Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară, la domiciliile a patru persoane fizice şi la două puncte de lucru ale unei societăţi comerciale. În cadrul acestor activităţi au fost ridicate documente şi au fost administrate probe necesare în cadrul dosarului penal ce vizează infracţiunile de uciderea cu intenţie, fără drept, a animalelor, schingiuirea animalelor, abuz în serviciu şi fals intelectual. În urma probatoriului administrat, în seara de 13 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a dispus faţă de trei inculpaţi, persoane fizice, măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Totodată, a fost admisă şi propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani către Judecătoria Focşani în vederea luării măsurii de control judiciar faţă de un inculpat, persoană juridică”, se arată în comunicatul IPJ Vrancea.
Câinii de la Suraia au fost relocați
În timp ce investigaţiile continuă, autorităţile au anunţat că situaţia urgentă a câinilor din adăpost a fost gestionată prin relocare şi adopţii, cu sprijinul societăţii civile.
„IPJ Vrancea informează că toţi câinii aflaţi în adăpostul din localitatea Suraia au fost relocaţi şi adoptaţi, cu sprijinul asociaţiilor de protecţie a animalelor, organizaţiilor neguvernamentale şi al persoanelor implicate. Adresăm mulţumiri tuturor asociaţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor care au dat dovadă de responsabilitate şi implicare în gestionarea acestei situaţii. Totodată, vă informăm că activităţile de cercetare desfăşurate în dosarele penale aflate în lucru vor continua, rezultatele acestora urmând a fi comunicate opiniei publiceo, au precizat, duminică seara, reprezentanţii IPJ Vrancea.
Autorităţile urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat şi cine răspunde pentru cele întâmplate în adăpostul privat.
Cazul de la Suraia a adus în prim-plan, dincolo de componenta penală, teme precum prevenţia, sterilizarea, controlul real şi modul în care sunt atribuite şi verificate contractele de gestionare a câinilor fără stăpân, un domeniu în care tensiunile dintre ONG-urile de protecţie a animalelor şi operatorii care prestează astfel de servicii rămân puternice,
Un bărbat a fost reţinut după ce şi-a lovit câinele cu toporul
Un alt caz de cruzime față de animale s-a întâmplat în localitatea prahoveană Şoimari, unde un bărbat a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a lovit câinele cu un topor.
Potrivit IPJ Prahova, pe 15 februarie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bălţeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Şoimari, un animal ar fi fost supus unor acte de cruzime chiar de către propriul stăpân.
Surse din poliţie au precizat bărbatul şi-ar fi lovit animalul cu un topor.
Sesizarea a fost preluată de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, aceştia deplasându-se de îndată la faţa locului pentru efectuarea verificărilor.
„În urma activităţilor investigative desfăşurate au fost confirmate aspectele semnalate, fiind identificate indicii temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare privind protecţia animalelor. Animalul a fost găsit într-o stare ce a impus intervenţia imediată, fiind dispuse măsuri pentru asigurarea protecţiei şi evaluării sale de către personal de specialitate”, arată sursa citată.
În baza probatoriului administrat, persoana bănuită de comiterea faptei a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unităţii de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Editor : B.P.
- Etichete:
- vrancea
- dosar penal
- adapost caini
- caini fara stapan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News