Medic specialist: Carnea de cal este extrem de prețioasă nutrițional

Data publicării:
23022013 20m 20medic 20carne 20cal-51217

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic a explicat, în platoul știrilor Digi24, dacă reprezintă sau nu un pericol pentru sănătatea consumatorilor carnea de cal, dacă este o problemă de nutriţie sau doar una etică.

Cred că este mai degrabă o problemă de morală, de etică, de obiceiuri, de cultură. Este un animal pe care ne este greu să ne imaginăm că îl putem și mânca”, consideră medicul nutriționist.

Scandalul cărnii de cal a izbucnit la începutul lunii februarie, când autorităţile din Marea Britanie au anunţat că au găsit carne de cal în sortimente de lasagna care ar fi trebuit să conţină carne de vită. Până acum,16 state europene au retras de pe piaţă produse etichetate greşit.

„Din punct de vedere nutrițional, carnea de cal este extrem de prețioasă. Calul este un animal ierbivor, din cauza asta grăsimile din carnea de cal nu sunt atât de saturate, cum sunt grăsimile din carnea de vită și carnea de oaie. Dacă ar fi să facem un clasament, carnea de cal, alături de carnea de iepure, pentru că au un sistem de digestie asemănător, se apropie mai degrabă de carnea de curcan, de carnea de pui, decât de carnea de vită, din punctul de vedere al sănătății”, a explicat Mihaela Bilic.

Potrivit medicului nutriționist, carnea de cal ajunge foarte rar în comerț într-o țară ca România, dar este considerată o delicatesă de către persoanele care fac parte din sistemul de prelucrare, precum medicii veterinari sau măcelarii.

„Este o carne valoroasă, prețioasă, extrem de gustoasă, nu are foarte multe grăsimi, are toți aminoacizii esențiali pe care îi are orice alt tip de carne”, a precizat Mihaela Bilic.

Medicul nutriționist a subliniat că acest tip de carne nu poate fi deosebit de carnea de vită și că, în principiu, lasagna cu carne de cal e mai bună, în ceea ce privește gustul, decât cu cea de vită, dar calul nu mai e crescut acum pentru a fi tăiat.

„Dacă iubiți caii, mâncați-i”

Mihaela Bilic a subliniat că această carne nu este dăunătoare organismului. „Cu siguranță nu ne poate face niciun rău. Aș spune chiar că poate acest scandal nu este întâmplător, poate ar trebui să fie reabilitat calul din punct de vedere al prețului, pentru că este păcat ca un animal atât de nobil să trebuiască să fie numit „vacă” pentru a căpăta un preț un pic mai bun”, a precizat medicul nutriționist.

„Calul este un animal selectiv. În stomacul unei vaci putem găsi, de la sârmă, cuie și bucăți de plastic de pe câmp, orice lucru, pe când calul este un animal extrem de sensibil, de fin și întotdeauna ceea ce va mânca va fi foarte bine și atent ales. Iubitorii de cai, și nu mă refer doar la caii folosiți la echitaţie etc., ci și la cei folosiți la muncă, folosesc sloganul: Dacă iubiți caii, mâncați-i, pentru că poate, în acest fel, dacă vor fi crescuți pentru carne, nu vor fi în pericol de a dispărea ca specie. Altfel, într-un continent ca Europa, din ce în ce mai puțin calul este folosit pentru munci agricole și tracțiune și automat va scădea și interesul de a fi crescut acest animal superb”, a explicat Mihaela Bilic.

Câte calorii are această carne și cum trebuie consumată

„Carnea de cal e foarte slabă, nu are grăsime și din cauza asta se apropie ca număr de calorii de mușchiul de vită, de pieptul de pui, însemnând 100-120 calorii pe 100 de grame, însă are și avantajul că nu poate fi crescut intensiv, ca și puiul, deci numai beneficii”, a spus Mihaela Bilic.

Întrebată despre frecvența cu care trebuie consumată carnea roșie, Mihaela Bilic a spus că e suficient dacă s-ar consuma 500 grame de carne roșie pe săptămână, deci de trei ori pe săptămână, din moemnt ce o porție normală este de aproximativ 150 de grame. „Carnea cel mai corect este gătită nu neapărat la grătar, culmea, pentru că acolo este o căldură uscată, ci mai degrabă la cuptor sau în tocăniță, pentru că nutriționiștii spun că mediul umed ajută la digestia mai ușoară a proteinelor. Deci e mai corect cum o facem noi, în tocăniță, decât cum o fac europenii, uscată și fără sos”, a conchis Mihaela Bilic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri