Dă-te la o carte | Matei Călinescu - Un altfel de jurnal

Matei Călinescu a fost poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar şi profesor de literatură comparată. În 1963 a devenit asistentul lui Tudor Vianu la catedra de Literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti, pentru ca în 1973 să plece din România şi să-şi construiască o carieră impresionantă la Indiana University din Bloomington, ca Visiting Professor şi bursier Fulbright. Printre cărţile scrise în engleză se numără „Faces of Modernity”, revizuită şi transformată în „Five Faces of Modernity”, sau „Rereading”.

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută

Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta

Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

Ce spun bucureștenii despre retragerea lui Cîrstoiu

Un tren a luat foc în mers în Canada

Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European

România vrea să cumpere vehicule militare din Coreea de Sud

După 1989 Matei Călinescu a fost recuperat de spaţiul cultural românesc şi a ajuns una dintre semnăturile lui prestigioase. Cărţile scrise în engleză i-au fost traduse. Li s-au adăugat cele scrise în română: „Amintiri în dialog (împreună cu Ion Vianu)”, „Despre Ioan Petru Culianu şi Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecţii”, „Eugène Ionesco: teme identitare şi existenţiale” sau „Mateiu I. Caragiale: recitiri”.

Editura Humanitas a decis să-i dedice o serie de autor lui Matei Călinescu, urmând ca ultimul volum al seriei să apară în 2020 şi să împlinească astfel ideea unui proiect autobiografic de o viaţă. Astfel, la un loc cu „Portretul lui M” şi „Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter”, Humanitas publică acum „Un altfel de jurnal (Ieşirea din timp)”, un jurnal de viaţă şi de idei care, cel puţin ca titlu, răspunde volumului „Un fel de jurnal”, publicat în 2005. Textul a fost pus la dispoziţie de doamna Adriana Călinescu, soţia profesorului, şi este îngrijit excepţional de Raluca Dună. Jurnalul apare la şapte ani de la moartea lui Matei Călinescu, aşa cum autorul însuşi a dorit. Este o carte cu urmă adâncă şi cu ecou, o carte care a prilejuit cronici şi recenzii elogioase în multe publicaţii culturale de la noi.

„Un altfel de jurnal” este scris, după cum spune chiar îngrijitoarea ediţiei, „cu conştiinţa postumităţii sale, într-un timp suspendat, în aşteptarea morţii şi cu privirea scufundată în oceanul propriului trecut.” Jurnalul oglindeşte ultimii ani de viaţă ai lui Matei Călinescu (2004-2009), din momentul când acesta află că este bolnav de cancer. Logic, deviza de viaţă pe care o asumă Matei Călinescu din clipa când primeşte vestea teribilă este one day at a time, varianta transatlantică a lui carpe diem.

Dedicat prietenului de o viaţă Mircea Ivănescu, jurnalul ne face părtaşi la ceea ce Dan C. Mihăilescu a numit, cu o formulă inspirată, „dicţia suferinţei”. A nu se crede totuşi că avem de-a face cu o carte-bocet sau o carte-parastas. Nici vorbă. Jurnalul lui Matei Călinescu are o bogăţie şi o rigoare a ideilor care-l transformă într-una dintre cărţile cele mai înalte apărute în România ultimilor ani. Matei Călinescu vorbeşte lucid despre alcătuire şi dezalcătuire, despre neant şi despre moarte, despre vârstele noastre interioare, despre aşteptări şi microaşteptări, despre eu şi despre memorie, despre credinţă şi necredinţă. Pe de altă parte, Matei Călinescu îşi pune la treabă reflexele de profesor de literatură comparată, dar şi memoria, ca să aştearnă pe hârtie gânduri şi amintiri despre personaje marcante din literatura română, franceză, americană şi engleză. Este o carte în care apar nume ca Ion Negoiţescu, Julian Barnes (cu eseul lui „Nothing to be Frightened of”, tradus în româneşte prin „Nimicul de temut”), Vlad Georgescu, Alexandru Baltag sau Mircea Ivănescu.

Un altfel de jurnal este marcat de trei borne: figura delicată a lui M, fiul lui Matei Călinescu mort în plină tinereţe (căruia Matei Călinescu i-a dedicat răvăşitoarea carte Portretul lui M), trimiterile la „În căutarea timpului pierdut”, romanul-catedrală al lui Marcel Proust, şi plimbările ritualice prin Bryan Park, de obicei în compania soţiei.

Este, repet, o carte răsplătitoare şi răvăşitoare. O carte în care Matei Călinescu evită patetismul şi îşi ţine publicul la temperatura ridicată a ideii. O carte care te învaţă cum să preţuieşti lucrurile frumoase de care ai parte, fără să crezi că ţi se cuvin, că le meriţi aprioric.