Raluca Turcan, despre interzicerea documentarului „Arsenie”: Ministerul Culturii nu poate interveni în conţinutul unui festival

Data publicării:
alexandru solomon vorbeste la microfon cu afisul filmului arsenie boca pe fundal
Mai multe organizații religioase cer interzicerea filmului lui Alexandru Solomon. Foto: Facebook

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că instituţia pe care o conduce nu poate interveni în conţinutul unui festival, în contextul dezbaterii generate în spaţiul public de difuzarea filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon la Astra Sibiu. Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea proiectării lungmetrajului, road movie documentar, susţinând că „viaţa părintelui Arsenie Boca este jignitor parodiată”.

„Ministerul Culturii ca autoritate publică centrală are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare”, a transmis Raluca Turcan, potrivit News.ro.

Potrivit acesteia, Constituţia României prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (art. 30 alin. 1) şi că „cenzura de orice fel este interzisă” (art. 30 alin. 2).

Legea fundamentală a României, mai precizează Turcan, arată că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (art. 30 alin. 8).

„Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români”, mai este porecizat în mesaj.

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival, care va avea loc între 15-22 octombrie, ca proiecţia filmului «Arsenie. Viaţa de apoi», realizat de regizorul Alexandru Solomon, să fie interzisă, acuzând că pelicula face parte dintr-un „demers neomarxist”, care își propune să batjocorească poporul român și valorile lui spirituale, prin parodierea vieții părintelui Arsenie Boca.

Citește și: Proiecţii ale documentarului „Arsenie. Viaţa de apoi”, anulate după ameninţări primite de organizatori: „Va fi circ, facem scandal”

Citește și: Vasile Bănescu, despre interzicerea filmului cu Arsenie Boca: Biserica nu poate și nu își propune să interzică ceva în spațiul public

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Tulburarea neștiută de care suferă Matt Damon. Dieta severă pentru filmul The Odyssey a scos adevărul la...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...