2013, un an sub semnul Şarpelui, mai bun decât cel care se încheie

Data publicării:
27122012 20sarpe-40828

În zodiacul chinezesc, 2012 a fost un an al Dragonului. Astrologii spun că acest semn a adus evenimente importante la nivel planetar, evenimente care au marcat inclusiv ţara noastră.

Anul 2012 a fost un an marcat de conflicte, de rupturi, dar şi de probleme financiare. Sfârşitul mayaş, din fericire, a întârziat să mai vină.

Astrologii spun că anul 2013 vine cu transformări. Cu salturi. Însă tot pe fondul unor sacrificii. Abia din a doua parte a anului vom putea vorbi de împliniri pe toate planurile.

„Scorpionul se aşează pe o casă bună. Pe casa de putere. Este un salt al României. E un posibil an cadou, care vine pentru noi odată la 12 ani”, a afirmat astrologul Cristina Demetrescu.

Ca întotdeauna, românii aşteaptă noul an cu gânduri optimiste.

Dacă e să dăm crezare superstiţiilor şi astrologiei, anul Şarpelui are destule antecedente neplăcute. Cutremurul din 1977, Revoluţia din 1989, precum atentatele din 2001, din Statele Unite, au avut loc sub acest semn zodiacal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, atac voalat la adresa lui Sean Penn. Ce spune în noua piesă despre fostul ei soț, de care s-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce și-a pregătit Angelina Jolie copiii pentru moartea ei: „Nu am trăit niciodată cu sentimentul că voi...
Adevarul
Iluzia ieftinirii apartamentelor i-a costat pe cumpărători până la 27.000 de euro într-un singur an
Newsweek
Atenție, studenți! Câte luni mai primești pensia de urmaș după absolvire și contează dacă te angajezi?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...