Sari la conținut

REPORTAJ. Viața necuvântătoarelor cu drept de rezidență în Spania

Trigueros del Valle este un sat aflat la 225 km de Madrid, cu doar 300 de locuitori. Atestată documentar de mai bine de un mileniu, mica localitate a fost ocolită de celebritate. Până săptămâna trecută. Trigueros del Valle, o localitate cu aproape 1200 de ani de istorie, face istorie în intreaga lume. Și asta pentru că este prima localitate care a decis să ofere drepturi de rezidenți animalelor de companie, căţei si pisici. Bineînțeles există discriminari, de ce nu și vacile și caprele, însă pentru toate astea există explicații.

Toate aceste animale cărora le-am oferit acest statut au fost alături de locuitorii satului de sute de ani, i-au ajutat la muncile câmpului, le-au protejat locuințele. Aici avem și foarte mulți bătrâni care au câini ce le oferă dragostea și compania de care au nevoie, de aceea a apărut această inițiativă”, explică primarul localității, Pedro Perez.

O iniţiativă primită chiar cu bucurie de mai toţi locuitorii.

- De ce drepturi pentru pisici și căței?

- Sunt fii ai satului, non-umani, pentru că s-au născut aici cu toții. Mai puțin al meu! Al meu e importat, spune un bătrân.

- Ce aveți ?

- Eu am un cățel, el are trei câini, cinci pisici, doi vulturi, şapte găini și nu mai știu câți porumbei.

***

- Mai multe drepturi nu! Sunt drepturi ca pentru orice persoană. Se nasc aici, trăiesc aici, așa că avem grijă de ele.

- Au dreptul să primească pensie ?

- Pensie, nu! Ce bine ar fi! Eu am multe animale, ce bine ar fi să aibă drept la pensie. Dar nu! 

***

- Mi se pare perfect pentru căței și pisici, bineînțeles.

- Aveți pisici sau căței?

- Am pisică!

- Și ce părere are?

- Păi e foarte fericită. E cam sălbatică, face doar ce dorește, nu stă doar în casă, vine acasă doar pentru a mânca!

Pentru a ne face şi mai bine o idee despre cum e viaţa în Trigueros del Valle după noua orânduială, echipa Digi 24 a fost invitată să vadă o familie completă: oameni şi membrii ei non-umani. Prima impresie: cățeii sunt foarte prietenoși, pisicile cam neîncrezătoare.

Mai greu de spus este ce părere au celelalte necuvântătoare, ocolite deocamdată de lege. Locuitorii satului au explicaţii clare.

- Dar de ce această discriminare?

- Capra, de exemplu, este un animal industrial și trăiește pe munte. Animalele care trăiesc cu noi, sunt animale de companie.

***

- Nu vi se pare că s-a făcut o discriminare, de vreme ce vorbim de căței și pisici și nu și despre vaci, capre?

- Da, se poate spune, dar vacile și caprele au alt sfârşit!

- Adică le mâncăm?

- Păi da, suntem carnivori! Chiar dacă am vrea să fim vegetarieni, suntem carnivori.

Mai în glumă, mai în serios, primarul recunoaşte că nu s-a gândit că ar putea răni sentimentele altor necuvântătoare.

 „E adevărat că deja au apărut proteste din partea oilor, găinilor și, asa cum ziceți, din partea unor vaci”, recunoaște Pedro Perez, primarul din Trigueros del Valle.

În ciuda acestor mici disensiuni, acelaşi edil spune că speră ca exemplul lui să fie urmat şi de alte primării din toată lumea. Mărturiseşte, însă, că nu s-a gândit la celebritate când a luat această decizie.

E vorba de o inițiativă ce a apărut natural, fără nicio forțare, şi a făcut înconjurul lumii”, spune edilul.

Evident, simpaticele vieţuitoare nu înţeleg ce li se întâmplă, aşa că bucuria lor e aceeaşi, ca în fiecare zi. 

Etichete: Spania , video , animale , pisici , caini , drept de rezidenta , trigueros del valle , stiri cu animale

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale