HARTĂ Cod galben de vreme rea în jumătate din țară: Sunt anunțate ploi torențiale și vijelii

Data publicării:
meteo, ploaie
Foto: Shutterstock

Urmează zile reci, cu ploi torențiale și vânt puternic. Meteorologii anunţă că, începând de joi până sâmbătă dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării vor fi intensificări ale vântului, ploi, iar temperaturile vor scădea cu mult sub cele specifice acestei perioade. În Capitală, vremea se va răci începând de vineri, iar sâmbătă temperatura maximă va fi de 14 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de joi, de la ora 8.00, până sâmbătă, la ora 12.00, privind intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ, mixte la munte şi o răcire accentuată.

”Pe parcursul zilei de joi (15 mai) vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice. Vor fi viteze în general de 40...50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăşi 60...70 km/h. Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului şi vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice şi centrale, iar vineri sudul, centrul şi estul ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15...25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 35 l/mp”, a transmis ANM.

În Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă.

Începând de vineri, vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 şi 19 grade şi minime între 1 şi 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

Cod galben de vânt puternic

Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă joi, între orele 10.00 şi 22.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Cluj, Alba, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa şi în cea mai mare parte a judeţelor Vrancea, Buzău, Suceava şi Neamţ.

”În intervalul menţionat, în Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial (cantităţi de apă de 15...20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului şi vijelii, în general cu viteze de 50...70 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor depăşi 80...90 km/h. Vântul se va intensifica treptat şi în Dobrogea, nord-estul Munteniei şi sudul Moldovei, cu viteze de 50...60 km/h”, a transmis ANM.

Vremea în București

În Bucureşti, de joi, de la ora 8.00, până vineri, la ora 9.00, vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice pentru jumătatea lunii mai. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre finalul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat.

De vineri dimineaţă până sâmbătă, la ora 9.00, vremea se va răci, astfel că valorile termice se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Cerul va fi mai mult noros; din orele amiezii va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă moderate (10...20 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua, când se vor atinge viteze de 40...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 18...19 grade, iar cea minimă de 9...10 grade.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind deosebit de rece pentru a doua jumătate a lunii mai. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”