HARTĂ Noi alerte de vreme rea. Valul de caniculă se extinde: sunt avertizări cod portocaliu și galben. Ce zone sunt vizate de furtuni

Data actualizării: Data publicării:
furtuni si soare
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi alerte de vreme rea. Valul de căldură se va menţine, pe parcursul zilei de miercuri, în 17 judeţe din sudul ţării, pentru care au fost emise avertizări cod portocaliu şi cod galben, iar joi canicula va afecta majoritatea regiunilor. Meteorologii au emis și un cod galben de furtuni valabil în zone din 7 județe.

Potrivit ANM, începând de miercuri dimineață până joi la ora 10, este în vigoare un cod portocaliu de caniculă în sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Munteniei: „Valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”.

ANM a emis și un cod galben de caniculă valabil tot până joi dimineața în mai multe județe.

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista în nordul Olteniei, în nordul și estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei.

„Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 21 de grade”, potrivit ANM.

Foto: ANM

Cod galben de furtuni

A fost emisă și o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, care va fi valabilă în intervalul 23 iulie, ora 21 – 24 iulie, ora 06. 

„În sudul Olteniei și al Munteniei și în vestul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, informează ANM. 

Foto: ANM

Aproape toată țara, sub avertizări de caniculă 

Joi, codul portocaliu de caniculă se va extinde şi la judeţul Călăraşi, cuprinzând astfel, şapte judeţe şi Capitala, unde indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi iar temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Codul galben se extinde semnificativ şi va cuprinde mai mult de jumătate de ţară. Astfel, de joi, 24 iulie, ora 10:00, până vineri, 25 iulie, la ora 10:00, va fi caniculă în Banat şi Crişana, local în Maramureş, Transilvania, nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 şi 37 de grade, iar minimele în general între 18 şi 20 de grade.

Meteorologii notează că, până la sfârşitul săptămânii, valul de căldură, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul şi parţial în centrul ţării.

Foto: ANM

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...